Cei trei frați din clanul Fabian din Capitală, acuzați că, în februarie, au ucis un bărbat într-un hotel din Padina la o petrecere la care au participat mai multe vedete, ies din arest preventiv și vor sta în arest la domiciliu.
Curtea de Apel Ploiești a decis înlocuirea măsurii arestului preventiv în cazul celor trei frați Marin:
„Admite contestaţiile formulate de inculpatii Marin Laurenţiu, Marin Louis-Justin, şi Marin George-Armando, împotriva încheierii din data de 30 aprilie 2024 pronunţată de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Dâmboviţa şi în consecinţă; Desfiinţează in parte încheierea contestată, şi înlocuieşte măsura arestării preventive luata fata de inculpatii Marin Laurentiu, Marin Louis Justin si Marin George Armando cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 29 zile începând de la 13 mai 2024 până la 10 iunie 2024 inclusiv”
Cei trei au interdicţia de a lua legătura, direct sau indirect, cu martorii din dosarul în care sunt cercetaţi.
Fraţii Marin, cunoscuţi sub numele de Fabian, au fost arestaţi pe 12 februarie pentru uciderea unui bărbat, în timp ce se aflau la o petrecere, la un hotel de fiţe din Padina, judeţul Dâmboviţa.
Atacul a fost surprins de mai multe camere de supraveghere. Cei trei fraţi au susținut că s-au aflat în legitimă apărare.
Avocatul inculpaților a spus după vizionarea imaginilor că victima Sorin Anghel a fost primul care a atact cu capul unei sticle sparte: ”Această agresiune a intervenit fără motiv. Chiar soţia victimei declara că nu înţelege de ce soţul ei l-a lovit pe Marin Laurenţiu. Nu doar a spart acea sticlă cu intenţia de a ameninţa pe cineva, noi apreciem că le-a spart cu intenţia de a ucide pe cineva.”
Anchetatorii spun clar că loviturile fraţilor Fabian nu au fost date în legitimă apărare, ci cu intenția clară de a ucide. Victima a fost înjunghiată de 6 ori în zona capului şi în spate. Din arest, interlopii au depus o plângere penală împotriva agentului pentru tentativă de omor şi susţin în continuare că au fost provocaţi.