CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Pentru prima oară, CEDO a constatat o încălcare a dreptului la un proces echitabil prin încuviințarea de către instanță, ca probă, a unor declarații obținute în urma torturii exercitate, nu de către organele judiciare, ci de persoane străine autorităților sau oficialilor.
Hotărârea CEDO în cauza Ćwik împotriva Poloniei (cererea nr. 31454/10)
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu cinci voturi pentru și două împotrivă, că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) al Convenției europene a drepturilor omului.
Cazul se referea la plângerea domnului Ćwik conform căruia, împotriva sa în cadrul judecății pentru trafic de droguri, procedurile folosite au fost nedrepte. El s-a plâns, în special, că instanțele au încuviințat ca și probă, declarațiile unui terț care fuseseră obținute prin tortură de către membrii unei bande criminale.
Curtea a constatat în special că instanțele naționale care s-au ocupat de cazul reclamantului n-au lăsat nici urmă de îndoială că declarațiile în cauză au fost obținute ca urmare a relelor tratamente (maltratatare) interzise de articolul 3.
Instanțele au acceptat utilizarea ca și probă a unor astfel de declarații pentru condamnarea reclamantului, încălcând astfel interdicția absolută a relelor tratamente garantată de articolul 3 din Convenție și fără a lua în considerare implicațiile pe care le-ar avea, din punctul de vedere al dreptului inculpatului la un proces echitabil în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției.
În special, Curtea și-a reiterat regula conform căreia, admiterea ca probe a declarațiilor obținute ca rezultat al torturii sau al relelor tratamente interzise de articolul 3 al Convenției dă curs unei procedure nedrepte, în ansamblu. Acesta este primul caz în care Curtea a aplicat această regulă cu privire la probe obținute ca urmare a maltratării exercitatec de către persoane private. Toate cazurile anterioare s-au referit la dovezi obținute ca urmare a maltratării cauzate de oficiali publici.
Fapte principale
Reclamantul, Grzegorz Ćwik, este un cetățean polonez care s-a născut în 1968.
Domnul Ćwik făcea parte dintr-o bandă criminală implicată în traficul la scară largă de cocaină în Polonia. În 1997, când reclamantul și un alt membru al bandei, K.G., au încercat să opereze pe cont propriu, nu au reușit să dea socoteală bandei cu privire la o cantitate mare de cocaină. Ulterior, banda l-a răpit pe KG. și l-au torturat, pentru a obține informații despre cocaina și banii lipsă aparținând bandei, înregistrând anumite declarații pe o casetă audio. Poliția, alertată de către proprietarul casei unde K.G. era ținut, a eliberat ostaticul și a confiscat caseta audio.
Câțiva ani mai târziu, în 2008, reclamantul acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de cocaină, a fost condamnat la 12 ani închisoare. Instanța de fond s-a bazat în principal pe declarațiile a doi dintre membrii fostei bande criminale a reclamantului, care au decis să coopereze cu autoritățile. De asemenea s-a bazat, ca dovadă suplimentară, pe transcrierea declarațiilor lui K.G. înregistrate pe una dintre casetele ce au fost ridicate de poliție de la bandă, hotărând că a confirmat implicarea reclamantului în afacerea cu cocaină.
În recursul său, reclamantul a contestat, printre altele, utilizarea de către instanța de fond a transcrierii, susținând că declarațiile au fost obținute prin tortură și, prin urmare, erau inadmisibile în temeiul regulii relevante din Codul de procedură penală care exclude orice probă obținută prin constrângere.
Curtea de Apel a respins recursul, constatând că reglementarea din codul de procedură penală se aplica exclusiv cu privire la autoritățile care desfășoară ancheta și nu la persoane fizice.
Curtea Supremă a respins recursul în casație al reclamantului în 2009 ca vădit nefondat.
Plângeri și procedură
Bazându-se pe articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil), reclamantul a susținut că instanțele nu ar fi trebuit să admită ca probă transcrierea declarațiilor lui K.G. obținute ca urmare a maltratării provocată de către membrii bandei criminale.
Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 13 mai 2010.
Decizia Curții
Curtea a reiterat că interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante, prevăzută la articolul 3 al Convenției a fost o valoare fundamentală în societățile democratice. Astfel de interdicție era absolută; nu era permisă nicio derogare de la aceasta. De asemenea, interdicția a protejat fiecare persoană, indiferent dacă maltratarea a fost administrată de un funcționar public sau de un privat individual.
În lumina acestor principii și a jurisprudenței extinse a Curții în materie, Curtea a constatat că Articolul 3 era aplicabil faptelor din cazul reclamantului în situația în care, instanțele naționale s-au referit în mod repetat la tratamentul lui K.G. ca „tortură” sau „agresiune”.
Curtea a reiterat, de asemenea, că o serie de cauze au condus-o la formularea regulii că admiterea ca probă a declarațiilor obținute ca urmare a torturii sau a relelor tratamente interzise de articolul 3 din Convenția face ca întreg procesul să fie nedrept. Firul comun în toate aceste cazuri a fost că astfel de dovezi au fost obținute de către oficiali publici.
Chestiunea, în cazul reclamantului, care nu s-a ridicat anterior în fața Curții, era întrebarea dacă această regulă ar putea fi transpusă în cazul dovezilor obținute de la o terță parte ca urmare a maltratării cauzate de persoane private.
Curtea a decis că aceeași logică s-a aplicat și în cazul reclamantului, unde, după cum s-a menționat mai sus, K.G. declarațiile au fost obținute ca urmare a maltratării, articolul 3 aplicându-se.
Cu toate acestea, Curtea de Apel a acceptat utilizarea ca dovadă a unor astfel de declarații, cu încălcarea prevederii interzicerii absolute a relelor tratamente garantată de articolul 3 și fără a lua în considerare argumentele solicitantului cu privire la lipsa de fiabilitate a unor astfel de dovezi sau la implicațiile acestora din punctul de vedere al dreptului său la un proces echitabil în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției.
Prin urmare, Curtea a constatat că admiterea transcrierii, ca probă în procedura împotriva reclamantului, a făcut ca procedura să fie în întregime nedreaptă, încălcând Articolul 6 § 1.
Satisfacție echitabilă (articolul 41)
Curtea a considerat că Polonia urmează să plătească reclamantului 8.000 de euro (EUR) cu titlu de daune morale.
Opinie separată
Judecătorii Wojtyczek și Pejchal și-au exprimat o opinie comună divergentă care este anexată la hotărâre.
Hotărârea este disponibilă numai în limba engleză pe site-ul Curții.
