Judecătorii Curții de Apel Cluj au amânat pentru data de 12 februarie pronunțarea în procesul de delapidare al directorului Direcției de Drumuri și Poduri Cluj, Eugen Cecan.
La termenul de astăzi din apel, procurorul a depus la dosar o cerere prin care s-a cerut trimiterea dosarului la rejudecare, potrivit Foaiatransilvana.ro
Potrivit procurorului de ședință, principalul martor al acuzării, Ioan Avram, nu a fost audiat la instanța de fond, în mod suspect. Prima oară când s-a emis citația, Avram era în spital. Ulterior, judecătorul de la fond a refuzat ca acesta să mai fie audiat.
Apoi, în sentința de la fond, a mai susținut procurorul de caz, s-a discutat mult dacă Cecan are sau nu calitatea de administrator al parcului logistic al DRDP Cluj, prin SDN-urile (secție de drumuri naționale – n.n.) subordonate. Principala acuzație din dosar se referă la faptul că Cecan ar fi folosit o parte din flota acestor SDN, dar și munca muncitorilor angajați, la propria fermă de la Vultureni, Cluj.
”Inculpatul avea sau nu calitatea de administrator? Instanța a refuzat de administreze probe. Instanța a refuzat să pună în discuție administrarea de probe. Dacă instanța dorea sa administreze probe putea vedea adevărul. La fond nu s-a putut demonstra că inculpatul a dat acele dispoziții pentru că instanța a refuzat administrarea de probe”, a spus procurorul la Curtea de Apel Cluj.
Avocatul directorului DRDP Cluj, Eugen Cecan, a cerut respingerea cererii Parchetului: ”Este vorba despre cercetarea unor fapte care nu au nicio miză, datorită excluderii probelor determinante. Niciuna dintre prevederile legale nu este un temei de trimitere a dosarului la rejudecare. Au fost administrate probe relevante. Audierea unui singur martor, Avram Ioan, nu s-a făcut. Martorul nu s-a prezentat la audiere fiind internat in spital. Când s-a constatat prescrierea am uzat de un principiu din dreptul american, în sensul in care inculpatul nu a recunoscut acuzația dar a înțeles sa nu mai conteste celelalte probe. Nu a existat o dispoziție a lui Cecan să se utilizeze utilajele”, a declarat avocatul Lucian Criste.
Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au anunțat că decizia va fi luată pe data de 12 februarie 2025.
La instanța de fond, Judecătoria Cluj-Napoca, Eugen Cecan a fost achitat pe motiv că fapta nu există.