Acasă » AVOCATURA » Avocatul Grigore Pop din Cluj a câstigat Concursul International de Oratorie organizat de FBE la Madrid
Av,Grigore Pop

Avocatul Grigore Pop din Cluj a câstigat Concursul International de Oratorie organizat de FBE la Madrid

Reprezentantul Baroului Cluj, avocatul Grigore Pop, asociat fondator al SCPA IRIMIE-POP-ANDREI, a castigat Concursul International de Oratorie organizat de Federatia Barourilor din Europa, gazduit de Baroul Madrid.

In perioada 6-7 Octombrie 2017, a avut loc prima editie a Concursului International de Oratorie, destinat avocatilor europeni (The International Oratory Competition), organizat de Federatia Barourilor din Europa (The European Bars Federation/Fédération des Barreaux d’Europe- FBE), gazduit de Baroul Madrid.

La eveniment au concurat avocati din Belgia, Spania, Italia, Turcia, Polonia si Romania. Acestia au fost selectati in prealabil de barourile pe care le-au reprezentat, procedura de selectie fiind lasata de organizatori la latitudinea fiecarui barou membru. Romania a fost reprezentata de avocatul Grigore Pop din cadrul Baroului Cluj, fondator al SCPA Irimie-Pop-Andrei.

Competitia de oratorie in cadrul careia s-au intrecut avocatii europeni s-a derulat in limba engleza si avut doua etape. In prima dintre acestea, fiecare participant a sustinut un discurs pe tema: „Un caz de incalcare a Drepturilor Omului in Europa, aflat in curs de desfasurare” („A Human Rights violation case currently happening in Europe”).

Prestatia fiecarui participant a fost evaluata de un juriu compus, intre altii, din Decanul Baroului din Istambul, doi dintre Vicepresedintii Baroului din Madrid si presedintele Comisiei pentru Drepturile Omunui din cadrul FBE.

In conformitate cu regulamentul competitiei, Juriul a selectat cei mai buni patru avocati, care s-au calificat pentru finala de a doua zi. Cei patru finalisti alesi de juriu au fost reprezentantii barourilor Varsovia, Madrid, Anvers si Cluj.

In cea de-a doua zi de concurs, finalistii au primit tema supusa dezbaterii cu 3 ore inainte de startul competitiei, in vederea pregatirii pledoariilor. Tema aleasa de organizatori a fost „Comentariile anti-imigrare ar trebui cenzurate” („Anti-immigration comments should be censored”).

Cei patru avocati finalisti au dezbatut in contradictoriu tema, doi cate doi, atat imperecherea participantilor cat si pozitia ce trebuia sustinuta de fiecare dintre acestia fiind trase la sorti. Astfel, reprezentantul Baroului Madrid (Pro) l-a avut ca adversar direct pe reprezentantul Baroului Cluj, Av. Grigore Pop (Contra), iar avocatul din Anvers (Pro) s-a duelat cu reprezentanta Baroului Varsovia (Contra).

Finala a presupus o serie de discursuri sustinute de fiecare dintre participanti, in care acestia aveau obligatia de a pleda in favoarea pozitiei ce le-a fost distribuita si de a combate argumentele avocatului advers. Totodata, fiecare participant a trebuit sa raspunda mai multor intrebari adresate de membri juriului.

In final, juriul l-a desemnat castigator al competitiei pe reprezentantul Baroului Cluj, avocat Grigore Pop. Acesta a fost invitat la Congresul FBE ce urmeaza sa fie gazduit de Londra in perioada 9-11 Noiembrie, pentru a-i fi decernat premiul de catre Presedintele Federatiei Barourilor din Europa.

Am abordat competiția de la Madrid în maniera în care abordam și litigiile în instanță, printr-o muncă de documentare amplă, pe care am realizat-o în echipă, împreună cu asociații mei Dan Irimie și Mădălina Andrei. Finala a avut un format care consider că m-a avantajat, întrucât a presupus „confruntarea directă” cu un alt avocat. În acest context, a devenit importantă capacitatea de a reacționa rapid și a identifica, în timp foarte scurt, contraargumente la pledoaria adversarului. Rezultatul obținut mă bucură, în special raportat la calitatea ridicată a avocaților cu care m-am confruntat”, ne-a spus Pop.

FBE a fost fondata in anul 1992 in Barcelona si are aproximativ 250 de barouri membre, reprezentand in total peste 800.000 de avocati din toata Europa.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!