Acasă » INTERVIURI » Avocata stagiară de pe locul 2 la INM: ”Am decis că magistratura mi se potrivește cel mai bine ca profil uman”
Ana Maria Cârlănaru

Avocata stagiară de pe locul 2 la INM: ”Am decis că magistratura mi se potrivește cel mai bine ca profil uman”

Ana Maria Cârlănaru, 26 de ani, nu s-a grăbit să dea la INM, dar și când a făcut-o a intrat a doua pe țară. Până să se decidă că vrea să devină judecător, tânăra a mâncat dreptul pe pâine, atât la Cluj, cât și în Germania și Anglia. A intrat și în Baroul Cluj, dar spune că cele șase luni cât a practicat avocatura i-au întărit convingerea că profesia de judecător este mai potrivită pentru ea.

Ana-Maria Cârlănaru, în vârstă de 26 de ani, s-a născut în Cluj-Napoca și a absolvit Colegiul Național ”George Coșbuc”. În 2008, a început Facultatea de Drept a UBB Cluj. În octombrie 2011 a mers ca student Erasmus la Universitatea Ruprecht Karl, Heidelberg – Germania, până în august 2012. În februarie 2013 și-a susținut lucrarea de licență la facultatea din Cluj. Între septembrie 2013 și septembrie 2014, a urmat un master în drept la University College London  Marea Britanie. În toamna lui 2013 a trecut examenul pentru Barou, iar după întoarcerea din Anglia a lucrat ca avocat stagiar la o casă de avocatură din Cluj, timp de șase luni. Din septembrie anul curent este doctorandă pe drept penal, avându-l ca și conducător de lucrare pe profesorul Florin Streteanu.

Clujust: Știu că nu ai absolvit anul acesta facultatea, dar e prima dată când dai la INM. De ce acum și nu după absolvire?

Ana Maria Cârlănaru: Am absolvit facultatea in februarie 2013. Deși mă gândeam la o carieră de magistrat în ultimii ani de facultate, nu eram convinsă de parcursul pe care mi-l doresc în cariera juridică. Or, decizia de a deveni magistrat este un angajament foarte serios, ce presupune dedicație 100%. M-am concentrat pe dobândirea unei pregătiri academice solide, ce am considerat că îmi va fi de folos indiferent de profesia ce o voi avea. În cele din urmă, am decis că magistratura mi se potrivește cel mai bine ca profil uman și am dat anul acesta cu convingerea că asta îmi doresc.

Clujust: Cum te simți acum după concurs?

Ana Maria Cârlănaru: Mă simt puțin surprinsă și copleșită. Am știut că am o șansă reală să intru, dar nu mă așteptam sincer la un rezultat atât de bun. Pe de altă parte, sunt ușurată și bucuroasă că am timp să mă ocup de alte lucruri, să revin la viața mea ”normală”.

Am văzut că ești și avocat stagiar? De ce nu ai vrut să continui în avocatură?

Cred că în sinea mea nu am fost convinsă de la început că locul meu e în avocatură. Dar mi-am dorit să am o profesie și avocatura mi-a oferit flexibilitatea necesară pentru a urma studii masterale în străinătate. După ce am revenit în țară, am practicat avocatura timp de 6 luni, care, deși nu e o perioadă lungă, mi-a întărit convingerea că profesia de judecător este mai potrivită pentru mine.

Ana Maria Cârlănaru, la studii în străinătate

Cât a contat facultatea și cât pregătirea individuală pentru INM?

Pregătirea mea efectivă pentru examen a durat 5 luni. Provocarea cea mare a fost faptul că eu nu am studiat în facultate niciunul dintre codurile ce sunt acum în vigoare. Și cred că aici și-a arătat valoarea facultatea ce am urmat-o. Practic, când trebuie să îți însușești în timp atât de scurt materie atât de vastă, nu ai altă soluție decât să revii la principiile de drept ce constituie scheletul oricărui sistem juridic. Facultatea mi-a fixat aceste principii în mod temeinic și m-a învățat cum să înțeleg în profunzime o anumită instituție juridică – pornind de la scopul pentru care aceasta a fost creată.

Cum te-ai pregătit efectiv pentru probele scrise? La cea de raționament logic ai avut cel mai mare punctaj. Erau tot felul de întrebări ciudate. Care e cheia acolo?

Până după 30 august m-am pregătit exclusiv pentru proba de cunoștințe juridice. Mi-am organizat materia încât să o parcurg de suficiente ori într-un ritm confortabil, fără exagerări sau surmenare. Apoi, și cred că asta poate face o diferență enormă, am făcut foarte multe grile, atât după fiecare citire a materiei cât și ca recapitulare. Grilele te ajută să-ți fixezi noțiunile și îți arată din timp care îți sunt punctele slabe.

În ceea ce privește proba de raționament, m-am pregătit făcând testele din anii trecuți. Eu am început să-mi îmbunătățesc punctajele după ce am schimbat abordarea pentru texte. Cred că e important să nu le citești cum ai citi același text să zicem într-o revistă, ci să cauți să vezi în primul rând relațiile logice care se stabilesc între propoziții.

În ce privește interviul, unde s-a făcut o triere dură, cum te-ai pregătit? Dă-mi exemplu două întrebări care ți s-au pus și crezi că au fost importante și cum ai răspuns pe scurt.

Cred că interviul este o probă la care lumea se gândește foarte puțin, dar care de fapt poate schimba total clasamentul final. Și din câte am observat, pe an ce trece trierea din cadrul interviului este tot mai dură. Pentru interviu cred că cea mai importantă pregătire a fost să reflectez concret și sincer asupra motivelor pentru care îmi doresc să fiu magistrat și asupra trăsăturilor de caracter care cred că mă fac potrivită pentru această profesie. Dificultatea probei pentru mine a constat în imprevizibilul ei, dar dacă tu ești convins de motivele pentru care ești acolo, vei putea da un răspuns indiferent de cât de neașteptată este o întrebare. Cred că e foarte important să fii sincer.

Una din întrebări a fost ce înseamnă să fii ferm și care e metoda prin care îți impui fermitatea în fața celorlalți. Am răspuns că a fi ferm înseamnă în primul rând să fii ferm cu tine însuți, să ai niște principii după care te ghidezi și pe care să nu le compromiți indiferent de circumstanțe. Iar cea mai bună metodă de a-ți arăta fermitatea în fața celorlalți cred că este nu atât prin vorbe, cât mai ales printr-un comportament din care reiese în mod clar pentru cei din jur care sunt lucrurile pe care ești dispus să le accepți și ce lucruri nu sunt negociabile.

Altă întrebare a fost legată de modul în care cred eu că aduc un plus de valoare în comunitatea din care fac parte. Cred că sunt o persoană corectă și deschisă și prin aceasta pot aduce o contribuție pozitivă în mediul în care mă aflu.

De ce îți dorești să devii judecător?

Cred că este profesia care m-ar pune cel mai bine în valoare. Mă consider o persoană echilibrată și empatică și cred că asta mă va ajuta să țin cont de factorul uman în aplicarea legii.

O cunoști pe candidata de pe locul 1 și ce mesaj ai pentru ea?

Nu ne cunoaștem pentru ca am terminat in generatii diferite. Îi urez felicitări si sper să ne cunoaștem la București!

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina