Avocat, fost procuror, condamnat la închisoare în regim de detenție pentru 6 infracțiuni: trafic de influență, instigare la dare de mită, favorizarea infractorului, fals și uz de fals

Avocatul Bîlc Marin, din Baroul Timiș,  fost procuror, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea a nu mai puținde 6 infracțiuni, fiind achitat pentru infracțiunea de sprijinire a grupului infracțional organizat.

În dosar a fost condamnat și fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Timiş Sorin Muntean la şase ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie, alături de alți 3 inculpați care au primit diferite pedepse cu executare, fostul şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Timiş Pavel Dumitru fiind condamnat la cinci ani de închisoare.

În februarie 2016, procurorii DNA Timişoara au dispus, reţinerea următorilor: Muntean Sorin Petru, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, instigare la dare de mită (două infracţiuni), favorizarea făptuitorului; Pavel Dumitru (comisarul-şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş, la data comiterii faptelor), pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la luare de mită; a omului de afaceri Boţ Iulian, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, dare de mită (patru infracţiuni) şi cumpărare de influenţă (două infracţiuni).

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Timișoara, inculpatul Bîlc Marin este acuzat, printre altele și că ar fi pretins de la inculpatul Boț Iulian, liderul clanului Viscol, din Lugoj, mai multe sume de bani, primind de la acesta între 6.000 și 7.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra ofițerilor de poliție judiciară și asupra procurorului Viorica Flucșa, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, care aveau în lucru dosarul de evaziune fiscală deschis pe numele lui Boț Iulian.

Se mai reține că avocatul i-ar fi promis lui Boț că îi va determina pe aceștia să urgenteze administrarea probelor în cauza ce-l privea, astfel încât soluția finală să-i fie favorabilă. În acest sens, i-a recomandat polițistului de caz, comisarul șef Cosmin Canavea, care la vremea respectivă colabora cu procurorii DNA, să intre în grațiile procurorului de caz pentru a rezolva problema în sensul dorit de ,,finanțatorul” Iulian Boț.

“La finalul întâlnirii, av. Bîlc Marin i-a sugerat colaboratorului să se apropie mai mult de procurorul de caz, să promoveze relații de prietenie și chiar intime cu aceasta, făcând referire că el, când a fost procuror, așa proceda cu judecătorii (…). Recunoaște că l-ar fi sfătuit pe Canavea să se apropie de procuror și să grăbească administrarea probelor, iar dacă a făcut afirmații care țin de altă natură, respectiv de viața intimă, ar fi făcut-o în glumă”, menționează procurorii DNA în rechizitoriu, citați de ImpactPress.

Extras din minuta Curții de Apel Timișoara din data de 16.03.2021, cu privire la avocatul Bîlc Marin:

,,În baza 16 al. 1 lit.b teza I Cod proc. pen. achită pe inculpatul BÎLC MARIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinirii, prev. de art.367 al.1 Cod penal, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor prin încheierea din 18.02.2020 a Curţii de Apel Timişoara.

În baza art.291 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p. şi art. 19 din Legea nr.682/20002, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prin încheierea din 18.02.2020, condamnă pe inculpatul BÎLC MARIN la o pedeapsă de: -2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art.269 al.1 Cod penal rap. la art.396 al.10 C.p.p. şi art. 19 din Legea nr.682/20002, condamnă pe inculpatul BÎLC MARIN la o pedeapsă de: -1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art.47 C.penal raportat la art.290 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p., art. 19 din Legea nr.682/20002, condamnă pe inculpatul BÎLC MARIN la o pedeapsă de: -1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art.47 C.penal raportat la art.290 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p., art. 19 din Legea nr.682/20002, condamnă pe inculpatul BÎLC MARIN la o pedeapsă de: -1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art.47C.penal raportat la art.322 al.1 Cod penal cu aplicarea art.35 C.p., cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p., art. 19 din Legea nr.682/20002, condamnă pe inculpatul BÎLC MARIN la o pedeapsă de: – 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art.323 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p., art. 19 din Legea nr.682/20002, condamnă pe inculpatul BÎLC MARIN la o pedeapsă de: -2 (două) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art.38 al.1, 39 al.1 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, inculpatul Bîlc Marin urmând să execute pedeapsa rezultantă de: -3 (trei) ani şi (şase) luni închisoare, în regim de deţinere. În baza art. 45 al. 5 C.p. rap. la art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 45 al. 3 lit. a C.p. rap. la art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.”

Pe latură civilă, în dosar s-au dispus, printre altele și următoarele:

În baza art. 25, 397 Cod proc.penală admite acţiunea civilă formulată de ANAF – DGRFP Timişoara şi obligă pe inculpaţi Boţ Iulian, Toader Nicolae Constantin şi Bejan Petrea la plata prejudiciului cauzat după cum urmează: inculpatul Boţ Iulian la plata întreg prejudiciului cauzat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în cuantum de 3.651.799,04 lei, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, din care, pentru suma totală 2.144.197,46 lei, echivalentul a 486.571,47 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea Auto Bejan SRL către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2011 – 2012, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, în solidar cu inculpatul Bejan Petre, iar, pentru suma totală 1.456.252.03 lei, echivalentul a 328.804,44 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea AUTOSPORT VYP – TIN SRL către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012 -2013, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, în solidar cu inculpatul Toader Nicolae Constantin.

Cu privire la sumele ce au făcut obiectul mitei

Totodată, instanța, în baza art. 289 alin. 3 Cp. şi art. 112 lit.e) Cp. a dispus ,,confiscarea sumei de 7.000 euro – echivalentul în lei pretinsă şi primită de inc. Muntean Petru Sorin; a sumei de 7.000 euro – echivalentul în lei pretinsă şi primită de inc. Pavel Dumitru până la data de 19.09.2015; a sumei de 2.000 euro -echivalentul în lei primite de inc. Pavel Dumitru în data de 17.09.2015 (inclusiv suma de3000 de euro consemnată la CEC BANK Timişoara de inculpat pe seama şi la dispoziţia D.N.A. S.T. TIMIŞOARA); a sumei de 7.000 euro echivalentul în lei pretinsă şi primită de inc. Bîlc Marin, a sumei de 3.500 euro – echivalentul în lei predată de către colaboratorul cu identitate reală Canavea Cosmin Florin organelor de urmărire penală, sumă totală remisă de inc. Boţ Iulian în timp ce colaboratorul a fost autorizat de procuror; a sumei de 2.000 euro — echivalentul în lei pe care inc. Bîlc Marin i-a primit de la inc. Boţ Iulian pentru contabil, cât şi a sumei de 500 euro – echivalentul în lei pe care inc. Bîlc Marin i-a primit cu titlu de mită de la inc. Boţ Iulian pentru un traducător, sume ce reprezintă folosul obţinut de către inculpaţi ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de corupţie.”, conform minutei hotărârii de condamnare.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns