fbpx

Agentul de poliție din Dej care a chefuit cu ”Sharpele nebunu” și ”Piticul porno” a fost amendat

Agentul de poliție din Dej care a apărut într-o poză de la un chef recent cu ”Sharpele nebunu” și ”Piticul porno” a fost amendat pentru încălcarea Ordonanței militare privind restricțiile pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

”Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj a dispus efectuarea unor verificări pe linie internă, ca urmare a apariției în spațiul public a unei imagini referitoare la prezența unui agent de poliție din cadrul Poliției municipiului Dej, la un eveniment împreună cu mai multe persoane.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit încălcarea normelelor prevăzute de ordonanțele militare, față de acel polițist fiind luată măsură sancționării contravenționale.

Verificările pe linie internă continuă, urmând a se stabili dacă sunt întrunite elementele vreunei abateri disciplinare.

De asemenea, Poliția municipiului Dej a fost notificată în vederea identificării și dispunerii măsurilor de sancționare contravențională pentru ceilalti participanți la eveniment.”, a transmis IPJ Cluj

În fotografia publicată pe instagram poate fi văzut agentul de poliție Valer Gavrilă, alături de Cosmin Pop, cunoscut ca ”Sharpele nebunu” și Iulian Barbu, alias ”Piticul porno”, celebru în tabloide la începutul acestui deceniu.

Comments

comentarii

Franța este în alertă maximă în faţa ameninţării cu atentate, înaintea începerii Jocurilor Olimpice de la Paris.... Citește mai mult
Percheziții în Turda, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de fals și înșelăciune.... Citește mai mult

Lasă un răspuns