Avocatul și conferențiarul universitar Radu Chiriță desființează într-un articol pe blogul lui sistemul de cursuri online: ”De mii de ani, şcoala se face face to face şi există un motiv pentru asta. ”

”În învăţământ, de ceva vreme cică facem cursuri şi seminarii online cu studenţii. Îl ştiţi la fotbal pe ăla care se aruncă ca mort la pământ ca şi cum l-ar fi lovit adversarul care era la 3 metri de el? De râd şi colegii lui de el? Cam aşa facem şi noi educaţie juridică online. O simulăm într-o manieră atât de grotească, încât mai bine nu o facem. Ăia de la medicină care învaţă pe bolnavi cum fac? Ăia de la chimie, de la fizică, de la poli care au laboratoare cu scule cum rahat fac şcoală online? Îi punem pe copii să citească materiale scrise şi să se uite la noi pe calculator – care are, care nu asta e – ca pe Youtube.

Tot învăţământul universitar s-a transformat într-un fel ID sau FF de pe vremuri, forme de învăţământ renumit, care au scos doar oameni de valoare profesională indubitabilă. De mii de ani, şcoala se face face to face şi există un motiv pentru asta. De mii de ani, oamenii călătoresc ca să participe la cursuri, studenţii se mută câţiva ani în altă localitate pentru asta etc. Dacă asta pe net ar fi educaţie, am putea face o singură universitate în România, că platformele alea suportă şi zeci de mii de participanţi la un curs. Acu’ vine sesiunea. Cică vom da examenele oral pe net, cu întrebare şi răspuns live, că altfel o să citească studenţii ca pe prompter răspunsurile.

Oricum… Admiterea la magistratură cum se va da în vară? Sau la Barou? Tot aşa? S-o gândit cineva din CSM sau UNBR la asta ori pur şi simplu apelăm la planul B: sperăm să treacă. Sigur că o variantă ar fi examenul dat fără aglomeraţie, adică cu puţini oameni în săli, pe ture etc. S-o apucat careva să facă nişte calcule, să caute săli, supraveghetori, sistemele online de transmitere a subiectelor şi a rezultatelor, să nu îi mai aduci pe toţi 5.000 la Bucureşti şi să dai în centre etc. Oare s-o gândit cineva? Şi în universităţi, dacă cineva începea să se gândească din 10 martie cum facem şi în ce formă ne reorganizăm poate până acum aveam o variantă de a relua educaţia universitară. Nu ca şi ante covid, dar într-o altă formă care să funcţioneze. Nu online, că aia nu e o variantă.

La ăia mici, şcoala online e “spectacol”. De fapt, s-a transformat în home schooling, sistem de educaţie atât de performant încât nici măcar nu e acceptat de cele mai multe state. Al meu face la şcoală germană, limbă în care ştiu undeva între 6 şi 8 cuvinte, dacă includem între ele şi schintzel ori schtrudel (nu ştiu dacă le-am scris bine). Cum Dzeu se aşteaptă cineva să mă uit eu cu copilul la un filmuleţ în germană şi să îl ajut să recunoască nişte cuvinte, după care să cântăm cântecelul împreună? Dacă io fac temele cu copilul între 9 şi 13 în fiecare zi, io când mai lucrez (de acasă)? Dacă nu pot lucra de acasă, cum fac temele cu copilul?

Am un client care are patru copii la şcoală, soţia medic, deci la spital în timpul zilei. Au două calculatoare în casă şi patru copii care fac şcoala online în clase diferite. Care copil primeşte calculatorul şi care nu? Omul pe care din cei patru îi ajută cu temele, cursurile etc. care se desfăşoară în acelaşi timp? Aşa, la teve, e simplu: facem şcoală online până trece covidu şi cu asta basta. E o tâmpenie. În astea 2 luni de când ne ascundem de coviduţ, trebuiau gândite nişte măsuri de reorganizare a activităţii, astfel încât la un moment dat să poţi relua activitatea şcolară în condiţii de siguranţă. Nu le ştiu, că nu mă pricep, dar s-o gândit cineva la ele, în afară de ministra aia a educaţiei, care nici să citească de pe prompter nu e în stare? Nu tre’ să fii geniu să îşi dai seama că şansele ca până la toamnă coviduţu să plece de la noi sunt minime, tratament nu are cum să fie până atunci, iar vaccin nici atât. Avem vreun plan pentru 15 septembrie? Sau tot planul B: sperăm să treacă?”

Comments

comentarii