fbpx

Adjunctul șef ISJ Cluj, acuzat că a primit mită aproape 10.000 de euro

Adjunctul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, Tunde Peter, este acuzată de procurorii DNA că ar fi primit mită aproape 10.000 de euro pentru ajuta candidați la BAC.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore (începând de la data de 01.09.2014, ora 18:00, până la data de 02.09.2014, ora 18:00), a inculpatei Peter Tunde Ilona Csilla, inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

În ordonanța de reținere întocmită de procurori se arată următoarea stare de fapt:

”În perioada iunie – 1 septembrie 2014, inculpata Peter Tunde Ilona Csilla, în calitate de inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Cluj, a pretins și a primit de la cinci persoane, direct sau prin intermediar, suma totală de 9.600 euro pentru ca, prin influența de care se bucură la profesori-membri în comisiile de evaluare de la examenele de bacalaureat din sesiunile de vară și toamnă 2014, să intervină asupra acestora și să determine notarea superioară a lucrărilor unor candidați pentru a le asigura promovarea examenelor.
Din totalul banilor primiți, la data de 1 septembrie 2014, inculpata a primit de la o persoană, în scopul menționat anterior, suma de 1.000 euro, reprezentând o parte din suma de 2.200 euro anterior pretinsă de la persoana respectivă, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.”

Inculpatei Peter Tunde Ilona Csilla i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată, la data de 2 septembrie 2014, Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În prezenta cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Tunde Peter este mama consilierului primarului Emil Boc, Pal Peter, care i-a fost consilier lui Boc și la Guvern.

Comments

comentarii

Echipele clujene dispută, luni, de pe pozițiile fruntașe ale Superligii, derby-ul Clujului, un episod senzațional din campionatul intern.... Citește mai mult
Multiple viaducte și lucrări complexe pe secțiunea Nădășelu-Mihăiești de pe Autostrada Transilvania. Termenul de realizare pentru segmentul de 30 de km a fost extins.... Citește mai mult

Lasă un răspuns