Milionarul din industria textilă, Vasile Leordean, cetățean de onoare al Clujului, cunoscut și pentru că nășit peste 500 de cupluri, a încetat din viață la vârsta de 79 de ani.
UPDATE: Ceremonia religioasă va avea loc joi, 27 august, de la ora 12, în foaierul Casei Universitarilor.
Vasile Leordean s-a internat într-un spital din București în urma cu circa două luni, acuzând probleme cu inima. Ieri, a încetat din viață la spital.
Leordean urma să împlinească 79 de ani şi a fost director general al companiilor LCS Conf şi Leotex Industries, desprinse din fosta fabrică de confecţii Flacăra SA. Este cunoscut pentru faptul că a fost naşul de cununie pentru peste 500 de cupluri. El a sărbătorit, în 2010, 50 de ani alături de soţia sa.
Omul de afaceri era originar din comuna Leordina din Maramureş și a ajuns cetățean de onoare al Clujului. Flacăra, Leotex și Falla sunt afacerile din industria textilă conduse de Vasile Leordean.
Vasile Leordean a fost inginer-şef la fabrica de confecţii Flacăra, iar în 1994 a înfiinţat Leotex Industries, care a câştigat privatizarea unităţii. Flacăra a trecut ulterior prin procese de divizare. Între timp, terenul și clădirea Flacăra au fost vânute firmei IQuest.
Cu siguranță la înmormântarea ”nașului” vor fi numeroși milionari din Top 300 Capital sau Forbes 500. La fel cum în octombrie 2010, când a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului, parteneri de afaceri, prieteni de familie, milionari de Top Forbes/Capital s-au strânsla Primărie pentru ceremonia de onoare. “Ai venit să îl feliciţi pe Leo?”, se întâmpinau milionarii Clujului.
Vasile Leordean era membru al clubului oamenilor de afaceri Rotary și era implicat în acțiuni umanitare.