Raed Arafat a precizat că a fost adoptată o ordonanță de urgență pentru modificarea unor acte normative în domeniul managementului situațiilor de urgență și al apărării împotriva incendiilor prin care se prevede că deciziile DSU vor fi publicate în Monitorul Oficial al României.
Actul normativ recent adoptat de către guvern prevede că reprezentarea Comitetului Național pentru Situații de Urgentă în fața instanțelor de judecată se va face de către Departamentul pentru Situații de Urgență.
Raed Arafat a precizat că modificarea vine ca urmare a constatării de către ICCJ a faptului că prin lege nu este prevăzut cine reprezintă Comitetul Național pentru Situații de Urgentă în instanță.
O altă modificare se referă la faptul că deciziile DSU cu caracter normativ urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.
Prin excepție, deciziile DCSU se vor aplica de îndată și fără a fi publicate în Monitorul Oficial, urmând ca ulterior, când va fi posibil, să fie publicate în Monitorul Oficial, astfel încât să fie opozabile și cei care doresc să dea în judecată DSU să o poată face, a precizat Raed Arafat în briefing-ul de presă din 20 iunie 2021.
Briefing de presă susținut de ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, şi Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, la finalul ședinței de guvern din 29 iunie:
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


