Profesorul de comunicare Aurel Codoban le-a dezvăluit avocaților câteva secrete pentru o relaționare de succes cu clienții, dar mai ales cu judecătorii. Aceștia sunt pentru avocați ca niște ”părinți normativi”, potrivit celor spuse de Codoban la seminarul din cadrul Zilelor Baroului Cluj.
Profesorul Aurel Codoban le-a explicat avocaților care sunt instanțele comunicării, potrivit unui psihiatru candian: ”Eric Berne spune că în fiecare din noi există o instanță de copil a eului, o instanță de părinte a eului și între ele o instanță de adult.”
”Complicația cu care dumneavoastră sunteți confruntați este următoarea: Atunci când comunicați cu clienții de fapt comunicați esețialmente relațional. Comunicarea cu clientul se bazează pe relație. Clientul se adresează dumneavoastră așa cum un copil s-ar adresa părintelui. La rândul dumneavoastră când vă prezentați în fața judecătorului în instanță este ca și cum ați fi în fața unui părinte normativ. Părinte normativ pozitiv sau negativ. Asta e complicația.”, a precizat Codoban.
Acesta a citat o regulă a psihiatrului american Milton Erickson: ”Regula sună așa: cel care comunică trebuie să vorbească fiecăruia pe limba lui.”
”Să începem cu clientul. El este de fapt pentru voi în postura copilului. Ceea ce el vă adresează esețialmente sunt mesaje expresive, emotive și impresive. Ca la psihiatru. El crede că încărcătura lui emoțională justifică tot. El crede că asta este esențial, să vă spună cât de indignat e, ce lucruri urâte i-au făcut, ce s-a întâmplat… Complicația este că nu prea ai ce face în situația asta. Sunt sigur că vă exasperează chestiunea asta și chiar vă recomand ceva ce vine tot din psihiatrie. Poate că ar fi bine să fiți atenți să nu se întâmple ceea ce se numește transfer. Adică, clientul dintr-o dată și-a pus pata pe tine și orice chestie are te sună oricând, te caută.. Asta se cheamă transfer. Ați pățit chestii de-astea, ceea ce dovedește că sunteți pe poziția psihoterapeutului. Când Freud a pățit așa cu una din pacientele lui, a trimis-o la altcineva.
”Deci primul lucru pe care trebuie să-l faceți cu clientul este să procedați la un stil de ascultare care este specific luat din psihiatrie: ceea ce se numește ascultare activă, la care înlături barierele interioare. Modelul ascultării active din comunicare vine din psihiatrie. Psihiatrul stă înafara razei vizuale a pacientului și-l ascultă, fără să-l judece, fără să-l cenzureze, fără să-l critice. Deschide efectiv un spațiu. E ceea ce puteți face și voi cu clientul pentru că e singurul fel în care puteți obține o bună relaționare cu el.
Complicația începe când trebuie să obții informații, pentru că nu faci nimic cu emoțiile omului, dar trebuie să-l lași să spună ce are pe suflet. Dacă procedați la un interogatoriu prea strâns îl veți determina să se blocheze și n-o să vă spună ce este esențial. Sigur că trebuie să aveți în vedere acele aspecte care vă oferă posibilitatea să reconstruiți din ceea ce spune un mesaj care să fie referențial. Aveți nevoie de răspunsul la întrebările: ce? cine? când? unde? cum?, care vin din comunicare. Așa se construiesc știrile bune și un mesaj referențial, care dă informațiile. Ascultați-l cu aceste repere în minte și încercați să-i puneți întrebări deschise și, pe cât posibil, empatice. Sigur că din când în când veți fi obligați să puneți întrebări la care să precizeze termeni. N-o faceți foarte des pentru că se întâmplă ca în căsnicie: când un partener este prea interogativ, celălalt se apără imediat. E o chestie instinctivă.”, le-a spus profesorul în comunicare avocaților.
Potrivit acestuia, avocații au cea mai solicitantă poziție în procesul comunicării: ”Această ascultare activă ar trebui să producă ceea ce veți reconstrui ulterior ca mesaj referențial. Sunteți ca un mediator, un comutator între lume a mesajelor încărcate cu emotivitate și resentiment și revendicări și o lume foarte formală și foarte seacă. V-am spus într-o manieră cvasioficială că judecătorul nu face dreptate. Judecătorul, de fapt, trasează ritualic o linie de despărțire între două părți conflictuale. Justiția e un ritual al lumii moderne, care desparte părțile aflate în conflict. Asta e tot ce se întâmplă. Dreptate face doar Cel de sus. Numai că Cel de sus este etern și pentru el timpul nu e o chestie foarte precisă. Aici începe relația dumneavoastră cu judecătorul. Relația dumneavoastră cu judecătorul este din păcate o relație cu totul diferită. Poziția voastră ca avocați în procesul comunicării este cea mai solicitantă și mai tensionată. Pe de o parte aveți de mediat între un copil plin de revendicări, nervozitate și așa mai departe și un părinte care e uneori excesiv de negativ în normativitatea lui.”
Partea și mai captivantă pentru avocați a fost despre relaționarea cu judecătorii.
”Judecătorul relaționează cu avocatul așa cum un părinte excesiv de plictisit, ocupat și exigent relaționează cu copiii. Are atitudinea părintelui față de un copil un pic obraznic. Atunci e foarte exigent. E foarte greu să relaționați cu judecătorul pentru că nu sunteți în poziția să relaționați. El este părintele normativ, el a stabilit deja pozițiile și are Sistemul de partea lui. Nu ai ce face. Trebuie să vă manifestați ca niște copii ascultători, care sunt punctuali, care îl privesc în ochi cu devoțiunea de câine, care se poartă ascultător, care îi urmăresc cu atenție semnele de limbaj corporal. Asta trebuie urmărit la judecător. Nu umil, nu lingușitor, dar supus așa cum părintele vrea să-și vadă copilul. Adică îl iubește cu adevărat, nu în mod fals. Pe lângă că vrea să fie iubit, vrea să fie iubit de-adevăratele.”, a spus Aurel Codoban.
”Mi s-a întâmplat să fiu privit de judecător ca un copil handicapat”, a spus avocatul Tibi Szocs, stârnind râsul celorlalți.
”Mai este un secret: Judecătorul e un om care nu are timp sau e, ca noi toți, leneș. Vrea să facă economie maximală la ceea ce este timpul. Și atunci singurul fel în care îl puteți păcăli pe judecător e să faceți treaba în locul lui. Eu așa le propun celor care lucrează cu gazetarii. Aceștia sunt leneși și grăbiți întotdeauna. Dacă îi dai un dosar de presă bine făcut, el va merge pe dosarul tău. Asta e șmecheria. Dacă construiți dosarele foarte bine, adică trebuie să vă cunoașteți auditoriul. Trebuie să știți care e stilul lui de sentințe. Evetual dacă a scris vreodată ceva. Construiți-i un mesaj care să meargă pe mintea lui. Să-i dați mură în gură tot! Să fie cât mai clar și atunci va mușca momeala. Toți suntem leneși. I-ai făcut treaba, e perfect!”, a afirmat Codoban.
Profesorul a vorbit și despre stilul în care se redactează actele către instanță. ”Omul nici nu citește atât de mult ce-i trimiteți. Omul vede mai degrabă. Fiți extrem de atenți la aspectul grafic la ceea ce-i trimiteți! Construiți în așa fel paginile încât să-i atrageți atenția! Nu subliniați niciodată! Sublinierea enervează la lectură. Folosiți alte mijloace de a evidenția. Mai degrabă spațiați. Construiți grafic documentul încât să-i atragă privirea”, a precizat expertul.
Codoban are și o soluție împotriva judecătorilor ostili: „Ce ați putea face împotriva unor judecători normativi negativi, ostili. Să construți un site în care să expuneți tot felul de atitudini din sala de judecată în așa fel încât să devină publice, lumea să vadă și să comenteze ce se întâmplă acolo. Puteți angaja pe cineva, îți poți ascunde urma. E publicul din sală, e altcineva. Să fie secvențe cvascomice, ca la cârcotași. Arătați-l pe om în chestii penibile.”
De ce nu s-ar arata avocatii in “chestii penibile”? O ridiculizare publica a unui judecator de catre un avocat care incaseaza bani pentru a sustine ceva, este un sfat legal si moral, domnule profesor de etica?