Vicepreședintele grupului feroviar Grampet, fost director CFR Marfă, a transpirat patru ore la Tribunalul Cluj

Personaj important pe piața feroviară din România, Călin Grațian, de șapte ani vicepreședintele grupului Grampet și director general Reloc Craiova, a fost audiat patru ore la Tribunalul Cluj. Acesta are calitatea de martor-denunțător în dosarul ”CFR Călători-Remarul”. Deși a fost audiat ca martor, Grațian a venit însoțit de avocat, care a avut rolul de a-l asista. Directorul Reloc a fost pus în dificultate de întrebările adresate de către judecător.

Călin Grațian este martor-denunțător în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Cluj, în care sunt inculpați mai mulți directori de la CFR Călători și Remarul 16 Februarie din Cluj. Grațian a fost audiat, în 20 aprilie, în legătură cu o faptă de luare de mită a fostului director de tracțiune din CFR Călători, Teodor Gavriș. Pentru că a depus autodenunț, Grațian a primit clasare pentru acuzația de dare de mită. Era vorba de o sumă de circa 200.000 de lei, plătită de Reloc Craiova către o firmă fantomă, Blue Power Rev, despre care procurorii susțin că era controlată de Gavriș. Din dosarul aflat pe rolul instanței, procurorii DNA Cluj au disjuns un dosar cu Reloc, Gavriș și o altă societate din grupul Grampet, Electroputere VFU Pașcani. Nu se știe în ce stadiu este ancheta.

Revenind la dosarul de la Tribunalul Cluj, deși este doar martor, Călin Grațian a venit însoțit de avocat, care a avut calitatea de ”asistent pasiv”, lucru mai puțin obișnuit în instanțe. Probabil directorul Reloc a presimțit că-i va fi greu, fiind supus unui tir de întrebări din partea judecătorului și avocaților inculpaților. Mai blând cu el a fost procurorul de la DNA Cluj.

Înainte de a intra în sala de judecată, Grațian ne-a spus că va vorbi cu presa după audiere.

”În această cauză am avut calitatea de martor denunțător în sensul că, aproximativ cu săptămână înainte de momentul audierii mele, m-am prezentat la DNA, ocazie cu care am predat anumite documente, și, pentru că știam din presă că societatea SC Blue Power Rev SRL era controlată de Gavriș Teodor, am simțit nevoia să dezvălui toate aspectele cunoscute de mine cu privire la colaborare dintre Reloc Craiova și SC Blue Power Rev.

Referitor la această colaborare arăt următoarele: imediat după câștigarea licitației organizată de SNTFC CFR Călători de către Reloc Craiova, privind reparația de tip RR automotoarelor seria AM 700 cu cutie de vitează Allison și motor Volvo, domnul Săftoiu Adrian (director comercial Reloc – n.red) m-a informat că era posibil ca anumite motoare și transmisii ale automotoarelor să fie reparate la o societate comercială apropiată domnului Gavriș Teodor. Ulterior, eu am fost de acord cu acest lucru și, din câte cunosc, s-a perfectat un contract sau o comandă care instituia cadrul colaborării și relațiilor comerciale dintre cele două societăți. Personal am văzut o parte din aceste documente. Din câte îmi amintesc, aceste contracte nu cuprindeau un număr al subansamblelor de reparat. În intervalul 2012-2013 am avut mai multe întâlniri cu Gavriș Teodor Alexandru, iar una dintre ele a avut loc în incita Reloc Craiova, ocazie cu care am încercat să aflu cine este în spatele aceste societăți Blue Power Rev, însă nu am primit un răspuns cert de la acesta. Prin urmare, eu nu am înțeles cui îi aparținea această societate comercială. Știu că am verificat inclusiv prin aplicația RECOM istoricul de mențiuni al acestei societăți comerciale și am observat că la rubrica administrator figura o altă persoană necunoscută mie.”, a declarat Grațian în instanță.

Judecătorul cauzei, Georgiana Fărcaș-Hîngan, i-a adresat mai multe întrebări directorului Reloc pentru a se lămuri: Din moment ce nu avea cunostinte despre firma Blue Power Rev, cum de acceptat colaborarea? Dacă s-a declarat la licitație că va exista subcontractant? Care a fost argumentul decisiv? Cum l-a convins Săftoiu?

Nu a declarat subcontractant la licitație și nu știe să existe documente justificative pentru lucrări

”Îl cunosc pe Gavriș Teodor din timpul facultății, fiind coleg de an cu acesta. Din câte îmi amintesc, în perioada 2012-2013 domnul Gavriș ocupa postul de director tracțiune în cadrul CFR CĂLĂTORI. În realitate, eu nu am avut întâlniri programate cu Gavriș Teodor, ci mai degrabă ele au avut loc raportat la funcția deținută de Gavriș Teodor în acea perioadă.

Menționez că din ceea ce cunosc eu, domnul Gavriș a venit o singur dată la Reloc Craiova și cred că este vorba despre întâlnirea la care am făcut referire.

În opinia mea, subansamblele care vizează cauza nu sunt produse tipice feroviare, adică nu fac parte din clasa de risc 1A conform clasificării din OMT 290/2000. Din această perspectivă, eu consider că Reloc Craiova nici nu trebuia să declare cu ocazia licitației posibilitatea de a recurge la subcontractarea lucrărilor. Nu îmi amintesc ca Reloc Craiova să fi declarat că va subcontracta lucrări de reparații.
În ceea ce privește aceste relații de colaborare cu SC Blue Power Rev SRL arăt că inițiativa a aparținut lui Gavriș Teodor, care, în contextul frecventelor deplasări ale lui Săftoiu la București, i-a spus acestuia din urmă că ar fi bine să încheiem o colaborare cu SC Blue Power Rev SRL întrucât este o firmă apropiată lui. Ca atare, Săftoiu mi-a făcut cunoscută această poziție a lui Gavriș și mi-a spus ce discutase cu acesta, după care Săftoiu mi-a spus că ar f indicat să acceptăm o astfel de colaborare tocmai pentru că Gavriș Teodor era în poziția de a crea dificultăți pentru Reloc Craiova în relația de colaborare cu Cfr Călători. Din câte cunosc, atât Gavriș Teodor, cât și alți apropiați ai lui făceau parte de-a lungul timpului în comisiile de adjudecare organizate pentru licitațiile beneficiarului CFR CĂLĂTORI. Pe de altă parte, Reloc Craiova avea în derulare alte contracte cu CFR Căălătri unde de asemenea, puteam să întâmpinăm probleme.

Raportat la aceste argumente, eu am fost de acord să colaborăm cu SC Blue Power Rev SRL, mai cu seamă că oricum Reloc Craiova trebuia să achiziționeze piese și serviciu de preparații de la o altă firmă de pe teritoriul Romțnăeii iar Săftoiu mi-a spus că SC Blue Power Rev SRL este în măsură să ne furnizeze produse și servicii la prețuri mai bune decât cele practicate de furnizorii anteriori ai Reloc Craiova. În acest sens, mai arăt că în trecut Reloc a mai efectua serviciu de reparații iar piese și serviciu au fost achiziționate constat de la două societăți comerciale de profil din Brașov. În prezent îmi amintesc numele unei din acestea fiind vorba de Scandic Policraft Brașov care era dealer Volvo Suedia și avea reprezentanță Volvo în România. Î raport de toate argumentele arătate anterior, am decis să colaborăm cu o firmă necunoscută nou ă până la acel moment.

Nu cunosc câte motoare și cutii de viteză au fost date la reparat către SC Blue Power Rev SRL. din câte cunosc de la colegii mei în trecut unele cutii de viteză și motoare erau preluate de un mijloc de transport trimis în numele SC Blue Power Rev, iar în alte situații cei de la Reloc Craiova transportau astfel de subansambluri la Remiza Automotoare aparținând CFR CĂLĂTORI.

Până la acel moment la care am făcut referire anterior, eu nu am avut cunoștință că Service Faur ar fi implicat în reparația cutiilor de viteză pentru care SC Blue Power Rev își asumase sarcina de a le repara.

În cea mai mare parte s-a constata că motoarele și cutiile de viteză nu fuseseră reparate corespunzător și mai exact că nu fuseseră înlocuite piesele a fi înlocuite conform caietului de sarcini și nomenclatorului de lucrări.

Din câte îmi amintesc, valoarea contractului de colaborare cu SC BLUE REV POWER SRL a fost de 200 000 lei. Nu cunosc modul în care s-a plătit prețul, după cum nu știu dacă contractul sau comanda de lucrări avea inserată mențiunea privind posibilitatea plății unui avans. Din câte îmi amintesc, Săftoiu mi-a spus la un moment dat că avem probleme cu plățile în sensul că dacă nu facem plata la SC BLUE REV POWER SRL nu puteam ridica subansamblele și nu puteam preda automotoarele la beneficiar. Din câte știu, suma de aproximativ 200 000 lei a fost plătită în întregime în favoarea SC BLUE REV POWER SRL.

Nu cunosc dacă, alăturat facturilor fiscale emise de SC Blue Power Rev au fost predate și alte documente justificative care să ateste cantitatea lucrărilor de reparații, cât și calitatea acestora. Nu cunosc dacă printre neregularitățile constatate de comisia de recepția s-a numărat și o eventuală lipsă a unor astfel de documente justificative cum ar fi certificat de garanție, conformitate tehnică, etc.

La întrebarea instanței, arăt că numele celei de a doua societăți pe care nu mi-o aminteam anterior este SC POWER LINE BRAȘOV care presta servicii de reparație a unor transmisii Allison.

Ca urmare a celor spuss de Gavriș Teodor către Săftoiu Adrian eu am simțit o presiune indirectă și cumva că Reloc Craiova este forțată să încheie acest contract mai cu seamă că Gavriș Teodor s-ar fi exprimat în sensul că ar fi bine să semnăm o colaborare cu SC Blue Power Rev SRL.

La întrebarea instanței arăt că numele de SC TEV PAG PLAN SRL nu îmi sună cunoscut. Cred că din presă cunosc faptul că această societate ar aparține tot lui Gavriș Teodor și că ar fi în aceiași situație cu SC Blue Power RevSRL.”, a declarat Călin Grațian.

Teodor Gavriș

Angajați de la Serviciul Recepie CFR Călători lucrează în incinta Reloc. Aceștia trebuia să fie într-o comisie de omolorare la Remarul Cluj

”Știu că în perioada amintită pe faxul aparținând Reloc utilizat și de angajați serviciului material rulant care își desfășurau activitatea în incinta Reloc s-a recepționat o adresă de la CFR CĂLĂTORI SERVICIUL RECEPȚIE MATERIAL RULANT UNITATEA CENTRALĂ prin care era dată o dispoziție în sensul că angajați ai acestui serviciu din incinta Reloc să participe în comisia de omologare care urma să aibă loc în incinta Remarul. Menționez că Reloc Craiova nu a avut nici un fel de implicare sau solicitare cu privire la componența comisiei de omologare. Am găsit normală dispoziția de serviciu dată întrucât acești angajați ai CFR RECEPOȚIE MATERIAL RULANT sunt cei mai buni profesioniști din țară și ai cea mai vastă experiență și nu participă în comisia de omologare la Reloc ci și la altă societate cum este Motoare Electrice și alți operatori economici din Craiova. Cu toate acestea știu că ulterior acestor angajați li s-a transmis că nu vor mai participa în comisia de omologare lucru care ne-a indignat pe noi cei de la Reloc astfel că am sesizat în scris unitatea centrală a CFR CĂLĂTORI. Nu îmi aduc aminte să fi primit un răspuns cu privire la schimbarea componențe comisiei de omologare. Personal nu am discutat cu angajați ai CFR CĂLĂTORI cu atribuții pe linia constituirii comisiilor de omologare pe tema modului de constituire a comisiei de omologare de la Cluj dar știu că Săftoiu a purtat discuții în acest sens dar nu pot da detalii cu privire la conținutul acestora.

Deplasarea angajaților serviciului recepție material rulant dintr-un oraș în altul nu era o practică comună. Deși știu că Remarul deține omologare finală pentru LE sunt convins că acest certificat de omologare nu viza beneficiarul CFR CĂLĂTORI”

La întrebarea instanței arăt că nu mă aflu în relații de dușmănie cu Călin Mitică, mă cunosc cu acesta. Nu am mai vorbit cu Călin Mitică din anul 2013. Consider că nu am o relație tensionată cu Gavriș Teodor Alexandru.”, a spus directorul Reloc.

Susține că a dat 200.000 de lei pe lucrări foarte proaste, dar nu a cerut banii înapoi în civil

În continuare redăm tirul de întrebări la care a fost supus Călin Grațian din partea avocului inculpatului Teodor Gavriș, fost director de tracțiune la CFR Călători. Vicepreședintele Grampet povestește cum a ajuns să facă denunț.

”Întrebare av. inc. Gavriş Teodor: Ce natură are suma de aproximativ 200 000 lei care a fost achitată către SC BLUE REV POWER SRL? Este plata contra prestației, sau este o sumă dată cu titlu de mită?

Răspuns: Suma de 200 000 lei a fost dată pentru executarea unor lucrări de reparații foarte slabe calitativ. Nu am formulat încă o acțiune civilă pentru restituirea diferenței de preț, c are a fost achitată fără ca serviciul de reparații să fie achitate. Așa cum am arătat pe parcursul urmăririi penale Reloc Craiova și-a rezervat dreptul de a acționat SC Blue Rev Power SRL după finalizarea cauzei de față.

Întrebare av. inc. Gavriş Teodor: Dacă înainte de a afla de acest dosar penal ați urmărit să formulați o acțiune civilă împotriva acestei societăți comerciale?

Răspuns:Nu. Așa cum am arătat problema conformității serviciului de reparații prestate de SC BLUE REV POWER SRL se tot acutiza pentru că pe parcurs se descopereau alte neconformități astfel că o acțiune civilă devenea iminentă și în acest context a fost surprinsă poziția mea în interceptărilor de la dosar.

Întrebare av. inc. Gavriş Teodor: Raportat la răspunsul dvs. de mai sus care este motivul pentru care ați mai formulat denunțul?
Răspuns: Așa am crezut că este corect. Ținând seama de răspunsul pe care l-am dat anterior, în momentul în care am făcut denunțul m-am gândit că în sarcina lui Gavriș poate fi reținută o infracțiune de abuz în serviciu sau șantaj.

Revin și arăt că în această cauză penal am fost citat pentru a da explicații cu privire la omologarea LE, ocazie cu care am depus înscrisuri și tot atunci am înțeles să formulez un denunț. Din câte îmi amintesc, denunțul a fost făcut în 17.11.2014. Anterior acestui moment am fost contactat telefonic de DNA că trebuie să mă prezint la sediul din Cluj pentru a da explicații în cauza penală.

Cu acea ocazie, nu mi s-a indicat că este bine să formulez un denunț. În mare, știam la acel moment din informațiile obținute de la organele de urmărire penală dar și din presă care era obiectul urmăririi penale. Declarația mea din data de 17.11.2014 a fost consemnată în scris. Denunțul s-a depus în aceiași zi.

La întrebarea instanței, arăt că denunțul a fost formulat în data de 17 noiembrie. Cu ocazia audierii mele la parchet mi s-a adus la cunoștință să nu iau legătura cu alte persoane implicate în cauză. După ce am plecat de la DNA am fost contactat de Săftoiu care se afla în drum spre Cluj și care m-a întrebat de ce este chemat iar eu i-am spus să declare adevărul. Discuția telefonică a durat câteva secunde.

Nu îmi aduc aminte să fi avut o întâlnire cu Gavriș Teodor și Săftoiu în care să discutăm despre termenii licitație privitoare la licitația de tip R7.
Nu îmi aduc aminte să îi fi trimis lui Gavriș vreun acord cadru pentru ca acesta să îmi furnizeze piese pentru reparația motoarelor Desiro pentru reparași de tip R7.

Întrebare av. inc. Gavriş Teodor: Dacă pentru derularea acestui contract, ați cerut cu prilejul întâlnirilor cu Gavriș să avantajeze în vreun fel societatea Reloc Craiova?

Răspuns: Cu ocazia întâlnirilor avute cu Gavriș nu am solicitat acestuia să avantajeze Reloc Craiova în ceea ce privește atribuirea sau derularea contractului seria AM 700 cu cutie de viteză Allison și motor Volvo.
Întrebare av. inc. Gavriş Teodor: Dacă anterior acceptării colaborării cu firma SC BLUE REV POWER SRL Gavriș a pus vreo piedică cu ocazia atribuirii contractului de reparație către Reloc sau ulterior pe parcursul derulării contractului?

Răspuns: Există în acest sens înscrisuri care pot fi interpretate de Reloc ca o obstrucționare a intereselor sale. Fac referire la participarea sau transmiterea de observații la caietul de sarcini care nu au fost admise și ulterior contractele au fost obținute în urma unor contestații promovate de Reloc. Cred că era vorba de atribuirea serviciilor de reparații la LDH cu încălzire tren și chiar la R7 am pierdut licitația ca urmare a faptului că am oferit un preț cu 1000 de lei mai mare decât competitorul nostru care era Remarul 16 Februarie. La momentul atribuirii acestor contracte de reparații Gavriș Teodor era unul din conducătorii CFR CĂLĂTORI dar nu îmi amintesc cu exactitate funcția ocupată de acesta.

Nu cunosc dacă domnul Gavriș a favorizat în vreun fel Reloc cu privire la contractul de reparații de tip RR al automotoarelor seria AM 700 care interesează cauza, dar cred că putea să fie mai rău cu societatea noastră. Cu excepția episodului la care am făcut referire la începutul declarației eu nu am i discutat cu domnul Gavirș despre termenii colaborării dintre Reloc și SC BLUE REV POWER SRL. Repet, nu am înțeles de la Gavriș că firma SC BLUE REV POWER SRL i-ar aparține.

Întrebare av. inc. Gavriş Teodor: Cine din cadrul Reloc s-a ocupat de colaborarea cu SC BLUE REV POWER SRL, inclusiv pe durata derulării colaborării?
Răspuns: Există mai multe persoane care au fost implicate din partea Reloc în colaborare, începând de la Săftoiu, Grămadă, Bonci ș.a.

Întrebare av. inc. Gavriş Teodor: Cine dispunea efectuarea plăților ca și drept de dispoziție?
Răspuns: Tot ce se întâmplă în societate, îmi asum.”, a declarat la Tribunalul Cluj directorul Reloc.

Spre finalul audierii, Grațian a mai spus două lucruri interesante:

”Domnul Săftoiu Adrian nu mi-a relatat că ar fi resimțit o presiune directă din partea lui Gavriș cu ocazia discutării posibilității ca cele două firme să colaboreze.

”Nu am fost curios să văd ce este trecut în actul de colaborare cu Blue Rev Power.”

Audierea s-a terminat cu scandal. Avocata unui inculpat a vrut să-l întrebe direct pe Grațian dacă a dat mită pentru o altă licitație, dar judecătorul a respins întrebarea pe motiv că nu are legătură cu această cauză.

Patronul Remarul 16 Ferbuarie, Călin Mitică, a izbucnit la finalul ședinței de judecată, spunând că Grațian ”a vrut sa se scape el” și că nu este corect că cei de la Reloc nu sunt puși sub acuzare. ”Dacă e mită la Cluj, atunci de nu e mită și la Craiova?!”, a spus Mitică la ieșirea din sala de judecată.

După audiere, vizibil obosit, Grațian nu a mai dorit să vorbească cu presa.

Fost director general la CFR Marfă

Călin Grațian apare în ancheta ”Falimentul CFR Marfă – Regii Vagoanelor” de la România, Te Iubesc, difuzată în decembrie 2017 de către Pro TV. Grațian a fost director general la compania de stat în perioada 2008-2009, când a fost ministru al Transporturilor Ludovic Orban.

”Tot in mandatul lui Ludovic Orban a avut loc unul dintre cele mai controversate contracte facute vreodata de CFR Marfa: Înființarea Rolling Stock Company. In fapt, CFR Marfa se asociaza cu principalul competitor de pe piata GFR pentru a crea o noua companie. 6400 de vagoane si aproape 100 de locomotive, declarate in plus pentru CFR Marfa au fost puse la dispozitia Rolling Stock . Problema e ca Ministerul Transporturilor detine o companie ca are exact acelasi obiect de activitate.”, se arată în ancheta România, Te Iubesc.

”In acea perioada, pentru o scurta perioada de timp, director general la CFR Marfa a fost Gratian Calin. Acesta considera ca situatia dificila din acea perioada a fost cauzata de anii electorali, adica de politic. “In 2007 si 2008 au fost majorari salariale fara criterii de productivitate. Fara crestere de tonaj, fara sa se intample nimic semnificativ, din contra, a venit criza. In primavara anului 2009 pot sa va spun cu certitudine ca 64 la suta din veniturile lui CFR marfa se duceau in salarii” Gratian Calin a plecat de la CFR la Rail Cargo Austria si acum este vicepresedintele aceluiasi grup, Grampet, din care face parte si GFR.”, mai precizează aceeași sursă.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns