Un tânăr din străinătate a fost tâlhărit în centrul Clujului de 5 stele, ieri, în timpul zilei. Incidentul vine înaintea celor două mari festivaluri de muzică, în timpul cărora Clujul va fi invadat de străini.
Un tânăr din Emiratele Arabe Unite a fost tâlhărit, ieri, în jurul orei 17, pe străduța din spatele magazinului Sora Shopping Center.
””La data de 15 iulie a.c., Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, printr-un apel telefonic, despre faptul că un tânăr, în vârstă de 23 de ani, cetăţean străin, a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie.
Conform cercetărilor efectuate, cel în cauză, în timp ce se afla pe o stradă din zona centrală a municipiului, ar fi fost agresat de patru tineri care l-ar fi deposedat de un ceas, un lănţişor şi circa 100 de euro.
În urma sesizării, poliţiştii din cadrul secţiilor de poliţie 1 şi 2, din Cluj-Napoca, au reuşit în scurt timp identificarea celor bănuiţi de comiterea faptei, stabilindu-se că este vorba despre patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 38 de ani, din Cluj-Napoca şi Vaida Cămăraș.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
Cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, urmând a fi prezentaţi magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub coordonarea unităţii de parchet competente.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

