Un pompier voluntar sancționat de poliție în timp ce mergea la incendiu s-a adresat instanței

Șoferul autospecialei de pompieri voluntari dintr-o comună di Galați, sancționat de poliție în timp ce se deplasa la stingerea unui incendiu, a contestat în instanță procesul-verbal prin care a fost amendat și lăsat fără permis pentru 120 de zile. Cazul, care a stârnit controverse la nivel local, va fi analizat de judecători, urmând să se stabilească dacă măsurile dispuse de polițiști au fost legale în contextul unei intervenții de urgență.

În data de 3 februarie 2026, echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din comuna Drăgușeni a fost alertat prin dispeceratul 112 pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din satul Căuiești. 

Pe drumul județean îngust către locul intervenției, autospeciala pompierilor voluntari a fost depășită de un echipaj al poliției locale din Târgu Bujor, care se afla de asemenea în misiune spre același incendiu. Din cauza lățimii reduse a drumului, cele două vehicule nu au putut trece unul de altul, iar polițistul i-a ordonat șoferului pompierilor să oprească la marginea drumului pentru verificări. 

Potrivit declarațiilor pompierilor, verificarea a durat aproximativ 15 minute, timp în care intervenția la incendiul din sat a fost întârziată, iar focul a fost stins până la urmă de localnici. 

Ulterior, șoferul autospecialei a fost chemat la postul de poliție, unde i-a fost adusă la cunoștință sancțiunea primită: suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile și o amendă de peste 3.000 de lei. Polițiștii au motivat măsura prin faptul că autospeciala nu ar fi respectat semnalele luminoase ale echipajului de poliție și ar fi prezentat dispozitive luminoase și sonore neautorizate, similare celor ale poliției ori jandarmeriei, fără drept legal. 

Reprezentanții IPJ Galați au explicat că legislația privind regimul semnalelor luminoase impune obligația de a acorda prioritate echipajelor care se deplasează la intervenții, iar neconformarea poate atrage sancțiuni. 

Pompierii voluntari și autoritățile locale au contestat interpretarea și aplicarea acestor norme în contextul particular al cazului, susținând că autospeciala folosea în mod legitim sistemele de avertizare în timpul misiunii și că echipajele militare sau voluntare care se deplasează la intervenții au aceleași drepturi de prioritate ca cele ale pompierilor militari. 

Primarul comunei Drăgușeni a cerut clarificări Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați cu privire la regimul semnalelor luminoase și prioritatea echipajelor în astfel de situații, argumentând că utilajele serviciilor voluntare sunt dotate legal pentru intervenții. 

În prezent, sancțiunea aplicată șoferului voluntar a fost contestată în instanță, iar judecătorii urmează să decidă dacă aplicarea măsurii de suspendare a permisului și amenda au fost legale și proporționale în contextul în care ambele echipaje se deplasau spre aceeași urgență

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns