Un consiler local agresat de soție a obținut ordin de protecție împotriva acesteia

Un ordin de protecție, prin care soția agresivă a fost obligată să păstreze pe timp de 3 luni o distanță de minim 50 de metri față de soțul său, a fost emis de o instanță brăileană pentru un consilier local din Făurei.

Consilierul local, fost candidat  din partea formațiunii politice ProRomania la fotoliul de primar al orașului Făurei, a fost nevoit să părăsească domiciliul conjugal, temându-se de soția sa care l-a agresat.

Conform unei publicații locale, Gabriel Grigore Mocanu (în imaginea preluată de pe de Debrăila) a susținut că și-a găsit copilul singur acasă, iar în timp ce stătea cu cel mic la televizor, soția sa, care s-ar fi aflat în stare de ebrietate, a intrat pe ușă, cerându-i acesuia să bea împreună și că agresiunile soției ar fi datorate refuzului său de a acompania la băut. Episodul violent a avut loc pe 13 octombrie, politicianul apelând 112, cerând ajutorul polițiștilor.

Redăm pasajele relevante din Ordinul de protecție emis de Judecătoria Făurei, ordin care a fost atacat cu apel de către soția nemulțumită:

Deliberând asupra cererii de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2021 pe rolul Judecătoriei Făurei, sub nr. de dosar (…) Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei a solicitat emiterea ordinului de protecție referitor la intimata Mocanu Alina, în sensul obligării acesteia la păstrarea unei distanțe minime de 50 de metri față de victima Gabriel Grigore Mocanu, pentru o perioadă de 3 luni.

În motivarea cererii, s-a arătat că în data de 13.10.2021, pe fondul consumului de alcool, numita Mocanu Alina și-a lovit soțul, respectiv pe numitul Gabriel Grigore Mocanu, cu pumnul, cu palmele și cu un pahar în zona gâtului, a capului și a abdomenului.

Au fost anexate cererii: ordinul de protecție provizoriu înregistrat sub nr.(…)/13.10.2021 (f. 9), formular de evaluare a riscului (f. 10), declarație victimă (f. 11, 13), procese verbale (f. 12, 14-16, 24-25), planșă fotografică (f. 18-23), fișa de eveniment (f. 23), declarație persoană vătămată (f. 26-27.

În conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. 2 și 3 din Legea nr.217/2003, intimatului și persoanelor vătămate li s-a numit câte un avocat din oficiu, ce s-au prezentat la termenul de judecată din 15.10.2021.

La termenul din data de 15.10.2021, instanța, în temeiul art. 258-255 C. pr. civ. și art. 42 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei. S-a apreciat că aceste probe sunt utile și concludente, putând duce la soluționarea cauzei.

S-a procedat totodată și la ascultarea părților.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, victima Gabriel Grigore Mocanu este soțul intimatei Mocanu Alina, și locuiau împreună la adresa din oraș Făurei, (…), județul Brăila.

La data 13.10.2021, pe fondul consumului de alcool, intimata Mocanu Alina și-a lovit soțul, respectiv pe Gabriel Grigore Mocanu, cu pumnul, cu palmele și cu diverse obiecte în zona gâtului, a capului și a abdomenului. În urma actelor de violență Gabriel Grigore Mocanu a prezentat mai multe escoriații și echimoze (f.19-22).

Starea tensionată și actele de violență din cadrul familiei sunt relevate și de susținerile celor două părți făcute cu ocazia ascultării în fața instanței. Astfel, Gabriel Grigore Mocanu a arătat că și în trecut au existat mai multe episoade de violență ale soției sale, pe fondul consumului de alcool. Mai arată că acțiunile intimatei îi induceau în trecut o stare de temere, însă nu și în momentul de față, deoarece s-a mutat.

Instanța constată că motivul părăsirii locuinței de către victimă îl reprezintă starea de termere pe care intimata i-a creat-o, victima afirmând că aceasta este violentă fizic pe fondul consumului de alcool.

La rândul său, Mocanu Alina a precizat că soțul său o agresează fizic de mai mult timp, însă nu a dorit să reclame la poliție aceste aspecte. Cu privire la leziunile prezentate de soțul său a arătat că doar s-a apărat, când soțul său o lovea.

Instanța apreciază astfel că apărările intimatei demonstrează în fapt că leziunile suferite de victimă, surpinse prin planșa foto aflată la dosar, au fost cauzate de aceasta și, în lipsa unui probatoriu, nu se poate reține exercitarea de către victimă a unor acte de violență asupra intimatei.

Toate aceste probatorii denotă un comportament agresiv în cadrul familiei, pe fondul consumului de alcool, comportament nejustificat și de natură a crea o permanentă stare de temere și având aptitudinea de a duce la comiterea unor fapte de violență sporită.

Potrivit art. 38 alin. 1 din Legea 217/2003 „Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri – obligații sau interdicții, printre care: obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima”.

Din dispozițiile legale menționate, rezultă că pentru emiterea unui ordin de protecție trebuie îndeplinite următoarele condiții: 1. să existe un act de violență; 2. actul de violență să pună în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea persoanei; 3. actul de violență să provină din partea unui membru al familiei.

În art. 3 din aceeași lege este definită noțiunea de violență în familie ca fiind „orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.”

Din aceste dispoziții rezultă ca violența în familie poate fi manifestata fizic cât si verbal, important fiind ca prin aceste violențe să se fi provocat victimei suferințe „fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice”. Astfel, în art. 4 se precizează că violența în familie se manifestă prin violența verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare; violența psihologică – impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințare verbală sau în orice altă modalitate, șantaj, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar; violența fizică – vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activități cu grad mare de risc pentru viață sau sănătate și integritate corporală, altele decât cele de la lit. e); violența sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal;violența economică – interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar;violența socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuința comună, privarea de acces în spațiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenționată ele acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;violența spirituală – subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă și de a învăța copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.”

În opinia instanței, actul de violență trebuie să aibă o intensitate aptă să creeze starea de pericol prevăzută de dispozițiile legale și, nu în ultimul rând, pentru emiterea ordinului de protecție, victima trebuie să justifice urgența măsurii.

Din analiza probatoriului administrat în cauză, văzând și dispozițiile legale anterior menționate, instanța apreciază că cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei este întemeiată, așa cum a reieșit din probatoriul administrat.

Producerea acestor suferințe unui membru al familiei reprezintă tocmai o violența în familie împotriva căreia statul a luat aceste măsuri de protecție.

Chiar în art. 2 din Legea nr. 217/2003 se prevede că aceasta protecție se realizează în conformitate cu principiul respectării demnității umane și principiul prevenirii săvârșirii actelor de violență în familie. Aceasta pentru că „ocrotirea și sprijinirea familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale, bazată pe prietenie, afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes național” (art. 1 din Legea nr. 217/2003).

Violența în familie este o problema socială gravă, una din formele de violență cel mai frecvent întâlnite, dar și una din cele mai îngrijorătoare pentru că este prea puțin vizibila. În cele mai multe cazuri actele de violență au loc în spatele ușilor închise și sunt ascunse de către victimă, din cauza sentimentului de teamă față de agresor și de jenă față de societate.

Toleranța ridicată împreună cu vehicularea clișeelor referitoare la violență duce la considerarea comportamentului violent ca fiind un comportament normal, comportamentul violent deghizat în normalitate transmițându-se de la o generație la alta.

Astfel, instanța cercetând probele consideră că emiterea unui ordin de protecție împotriva intimatei reprezintă o măsură necesară, proporțională cu scopul urmărit și de asemenea este o măsură rezonabilă prin prisma circumstanțelor cauzei, în lumina probelor administrate.

Față de starea de fapt reținută, instanța apreciază că rămânerea intimatei în proximitatea victimei prezintă un pericol pentru integritatea psihică și fizică a acesteia, existând suficiente indicii că intimata ar putea săvârși noi acte de violență. De altfel, Legea 217/2003 prin reglementarea “ordinului de protecție” a urmărit crearea unei modalități de protejare a victimelor violenței în familie, un instrument complex care sa poată fi utilizat în regim de urgență pentru a înlătura de îndată expunerea la tratamentele agresive, iar în cauza de față acest criteriu este îndeplinit având în vedere că intimatul are un comportament agresiv verbal, cu tendința agresivității de a se manifesta și fizic.

Pentru aceste motive, constatând îndeplinite condițiile legale în acest sens, instanța va admite cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată de Parchetul de pe lângă Judecători Făurei împotriva intimatei Mocanu Alina, și va obliga intimata ca, pe o durată de 3 luni de la emiterea prezentului ordin de protecție, să păstreze o distanță de minim 50 de metri față de victima Gabriel Grigore Mocanu.

În conformitate cu dispozițiile art. 47 din Legea nr. 217/2003 instanța va atrage atenția intimatului că încălcarea măsurilor dispuse prin prezentul ordin de protecție constituie infracțiune.

Prezenta hotărâre se va comunica de îndată structurii Poliției Române în a cărei competență teritorială își au domiciliul victima Gabriel Grigore Mocanu și intimata Mocanu Alina, precum și Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns