Acasă » ȘTIRI » Un clujean a fost reținut pentru că a vrut să cumpere un nou-născut de la o tânără de 20 de ani

Un clujean a fost reținut pentru că a vrut să cumpere un nou-născut de la o tânără de 20 de ani

Un bărbat de 54 de ani din Cluj și o tânără din Sălaj au fost reținuți de procurorii DIICOT pentru că au pus la cale o tranzacție prin care bărbatul să cumpere nou-născutul tinerei cu 15.000 de lei.

”La data de 05.09.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților R.A. și M.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, fals în declarații și instigare la fals intelectual.

În fapt s-a reținut că, la data de 20.07.2019, inculpata R.A., în vârstă de 20 de ani, din județul Sălaj, a dat naştere unui copil la Spitalul Orăşenesc Huedin, ocazie cu care a fost abordată de inculpatul M.N., în vârstă de 54 de ani, din județul Cluj, care i-a propus să îi cumpere nou-născutul.

În acest scop inculpatul M.N. i-a oferit inculpatei R.A. suma de 15.000 lei, sumă pe care urma să o achite în două tranşe, respectiv 1.000 euro în momentul întocmirii certificatului de naştere, iar restul sumei de bani urmând să fie achitată în momentul în care copilul împlineşte vârsta de un an.

Pentru a da aparență de legalitate vânzării-cumpărării minorului nou-născut, având în vedere că inculpata R.A. a fost de acord cu propunerea inculpatului M.N., cei doi au convenit să declare în fals că inculpatul M.N. este tatăl biologic al minorului, acesta să-l recunoască și pe cale de consecință să intre în posesia lui, pe o cale aparent legală, respectiv ca părinte al său.

În acest sens, la data de 23.07.2019, cei doi inculpați s-au deplasat la Oficiul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oraşului Huedin, județul Cluj, unde fiecare a dat o declarație pe propria răspundere cu privire la faptul că inculpatul M.N. este tatăl biologic al copilului născut la data de 20.07.2019 de către inculpata R.A., în urma unei relații pe care aceștia ar fi avut-o anterior.

După ce a fost obținut certificatul de naștere, inculpatul M.N. i-a plătit inculpatei o parte din suma convenită, respectiv 2.100 de lei.”, se arată în comunicatul DIICOT.

În cursul zilei de azi, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns