Acasă » PROCESE » Tribunalul Cluj a anulat Hotărârea de Consiliu Județean de numire a membrilor CA al Aeroportului
Daniel Persu si David Ciceo in sendinta de CJ Cluj

Tribunalul Cluj a anulat Hotărârea de Consiliu Județean de numire a membrilor CA al Aeroportului

Conducerea Aeroportului Internațional Cluj a câștigat la Tribunalul Cluj anularea Hotărârii de Consiliu Județean de numire a membrilor în Consiliul de Administrație al Aeroportului. Amintim că trei dintre membri – Valentin Grigoriu, Diana Rădulescu și Daniel Persu au fost acuzați că blochează dezvoltarea aeroportului.

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” R.A. și opt șefi din Aeroport, în frunte cu directorul general David Ciceo, au câștigat în primă instanță împotriva Consiliului Județean și membrilor Consiliului de Administrație numiți prin Hotărârea de Consiliu Județean nr.33/2019.

Soluția pe scurt: ”Respinge excepţiile invocate. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi în dosarele conexate 915/117/2019, 2020/99/2019 şi 1000/117/2019, în contradictoriu cu instituţiile pârâte Consiliul Județean Cluj şi Județul Cluj.

Suspendă efectele executorii ale HCJ Cluj nr. 33/2019 până la soluţionarea definitivă a cauzei. Anulează HCJ Cluj nr. 33/2019. Respinge cererea de constatare a suspendării de drept.

Obligă instituţiile pârâte la plata în favoarea reclamanţilor din dosar nr. 915/117/2019 a cheltuielilor de judecată constând în 70 lei taxă de timbru şi câte 2000 lei onorariu avocaţial în favoarea fiecărui reclamant.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare în privinţa suspendării.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare în privinţa anulării. Dispune punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată azi, 12.06.2019.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns