Acasă » PROCESE » Trei tineri din Huedin au furat un porc, l-au eliberat, dar proprietarul cere 700 lei pentru că l-au rănit

Trei tineri din Huedin au furat un porc, l-au eliberat, dar proprietarul cere 700 lei pentru că l-au rănit

Trei tineri din Huedin au fost trimiși în judecată pentru că au furat un porc de pe marginea drumului și l-au eliberat după 500 de metri, însă proprietarul animalului s-a constituit parte civilă cu 700 de lei pe motiv că porcul a fost rănit.

Potrivit rechizitoriului, cei trei inculpați mergeau cu mașina prin localitatea Almașu, județul Sălaj, când au observat un proc pe marginea drumului, nesupravegheat.

”După aproximativ o jumătate de oră inculpaţii M.A.I., R.I și K.I.S. şi martorul S.R.F s-au intors spre loc. Huedin, au observat din nou acel porc pe marginea drumului, imprejurare în care inculpatul R.I. i-a cerut inculpatului M.A.I să oprească autoturismul pentru a putea să-l sustragă. Inculpatul M.A.i a oprit autoturismul iar inculpaţii R.I și K.I.S au coborât şi au prins animalul pe care 1-au aşezat în portbagaj, după care inculpaţii şi martorul S.R.F. au plecat spre loc. Huedin. Momentul in care inculpaţii au prins animalul a fost observat de persoana vătămată L.G, care l-a recunoscut pe inculpatul R.I, poreclit „Uraganul”.

După cca.500 m., intrucât inculpaţii s-au speriat de faptul că au fost observaţi de persoana vătămată, iar inculpatul R.I a fost şi recunoscut de aceasta, inculpatul M.A.I a oprit autoturismul, inculpatul R.I  a coborât şi a eliberat porcul din portbagajul maşinii, abandonâdu-l la periferia comunei Almaşu.

La scurt timp, inculpatul R.I a fost contactat telefonic de persoana vătămată L.G. şi ca urmare a faptului că acesta a sesizat săvârşirea faptei prin SNUAU 112 i-a comunicat acesteia că a dat drumul animalului pe drumul spre loc. Huedin.

Astfel, persoana vătămată şi-a identificat animalul în curtea unei locuinţe. A doua persoana vătămată a observat faptul că animalul era rănit, astfel că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 700 lei.”, se arată în rechizitoriu.

Inculpatul M.A.I a fost trimis în judecată și pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere

Dosarul a trecut de camera preliminară. ”Se constată că nu au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpat şi nici din oficiu nu se impun a fi invocate. In raport cu cele mai sus menţionate, în temeiul art. 346 alin. (2) Codul de Procedură Penală constată legalitatea rechizitoriului emis la data de 10.09.2019, emis în dosarul nr. 391/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, fiind respectate art. 328 C. proc. pen., a administrării probelor prin mijloacele de probă anterior menţionate, cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 din acelaşi cod, precum şi a actelor de urmărire penală. Totodată, va dispune începerea judecăţii”, se arată în hotărâre.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina