fbpx

Trei tineri au fost reținuți pentru furturi din 8 magazine din mall-ul Vivo (fostul Polus Center)

Trei tineri au fost reținuți de polițiștii din Florești pentru comiterea a opt furturi din complexul comercial Vivo (fostul Polus Center). Hoții au fost prinși în parcare de către agenții de pază PP Protect, care i-au predat poliției.

Un tânăr în vârstă de 29 de ani și două tinere, de 21 și 24 de ani, din Sibiu, sunt acuzați că, în 6 noiembrie, în intervalul orara 14-18, au furat diverse lucruri din magazinele mall-ului.

”Din verificările efectuate rezultă că aceștia ar fi pătruns în opt magazine din complexul comercial, sustrăgând bunuri în valoare de 5.900 de lei prin desfacerea sistemului de siguranță. Polițiștii au fost sesizați de către agenții de pază ai complexului care i-au depistat pe cei trei în parcare. Asupra acestora au fost găsite obiecte de îmbrăcăminte (geci, blugi, cizme, etc), parfumuri, ș.a., toate produsele având etichetă. În baza probatoriului administrat, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă  prevăzută de Codul penal.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

”Acești tineri au mai fost la furat în Polus, dar nu au reușit să sustragă căci erau filați de agenți. De data asta, i-au lăsat să sustragă și i-au urmărit pe camerele de supraveghere până la mașină, ca să-i prindă cu bunurile asupra lor. Au depozitat haine atât în mașină, cât și în spatele centrului comercial, unde sunt tot felul de deșeuri. Agenții de intervenție i-au prins la mașină”, au precizat reprezentanții firmei PP Protect.

În cursul zilei de azi, suspecții urmează a fi prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri.

Comments

comentarii

Elevii s-au întors luni, 4 noiembrie, la şcoală. Următoarea vacanţă va fi cea pentru sărbătorile de iarnă.... Citește mai mult

Lasă un răspuns