Thriller în Mănăștur: Și-a ucis mama, apoi a încercat să-și omoare fratele, după care l-a acuzat de crimă

Scene de film thriller în cartierul clujean Mănăștur. Un bărbat, care a fost arestat preventiv ieri, este acuzat că și-a ucis mama cu cuțitul în timp ce dormea, apoi a încercat să-și omoare fratele, care a reușit să se apere, iar ulterior criminalul a sunat la 112 și a dat vina pe fratele lui pentru moartea mamei.

Inculpatul Mișin Cristian Călin a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de ”săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 188 alin. 1 din Codul penal, respectiv a infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea tentativei la omor calificat prev. de art. 199 alin. 1, rap. la art. 32 şi art. 189 alin. 1 lit. d din Codul penal”

În legătura cu crima din cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca, dinn noaptea de 10/11 mai 2020, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au precizat următoarele:

”La data de 11.05.2020 ora 01.32, organele de intervenţie au fost încunoștințate prin apel unic 112 despre faptul că într-un imobil de pe strada Ion Meşter, un bărbat i-a aplicat mamei sale lovituri cu cuţitul. Ajunși la faţa locului, investigatorii au constatat decesul victimei MM care prezenta lovituri cu cuţitul la nivelul toracic şi al capului. La faţa locului erau prezenţi NIS, MCC şi MFD, acesta din urmă fiind condus la unitatea de primiri urgențe deoarece prezenta plăgi tăiate care necesitau intervenție medicală.

În timpul cercetărilor NIS şi MCC au declarat faptul că MFD este autorul faptei de omor comisă asupra victimei MM, că acesta a fost auzit de MCC care a intervenit în ajutorul victimei, între cei doi având loc un conflict fizic care s-a soldat cu spargerea unui geam şi tăierea în cioburi a lui MFD.

Cu toate acestea, anchetatorii au stabilit că în jurul orei 01.00, MCC s-a deplasat în camera mamei sale MM şi i-a aplicat lovituri cu un cuţit în zona toracică şi în zona capului. După ce MM a decedat, MCC s-a deplasat în camera unde dormea fratele său MFD şi cu acelaşi cuţit a încercat să îl omoare şi pe acesta, pentru a ascunde crima comisă asupra mamei sale. MFD a reuşit să se apere şi a fugit în camera unde se afla victima MM, închizând uşa. MCC a încercat să intre şi în această cameră, însă a spart cu pumnul geamul uşii, iar cioburile l-au tăiat pe MFD la picior. NIS, concubina lui MCC, a ieşit pe holul locuinţei, iar atunci MCC şi-a încetat agresiunile şi a început să strige că fratele său MFD şi-a omorât mama. În continuare, MCC a ridicat receptorul telefonului fix apelând la 112. În acest timp MFD a reuşit să fugă din nou, în camera sa unde s-a izolat până la venirea poliţiei.

În cursul zilei de 11.05.2020, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-au sesizat din oficiu cu privire infracțiunea de omor comisă asupra MM şi ulterior şi cu privire la tentativa de omor comisă asupra lui MFD.

În cursul serii de 11.05.2020, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus reţinerea lui MCC pentru o perioadă de 24 de ore”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns