Acasă » ȘTIRI » Tânără din Franța, prinsă beată la volan în Cluj-Napoca

Tânără din Franța, prinsă beată la volan în Cluj-Napoca

Străinii au invadat Clujul cu ocazia Untold. Unii calcă pe bec. Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca, cercetează o femeie, cetăţean francez, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

“La data de 3 august a.c., în jurul orei 00.10, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Cluj-Napoca, o femeie în vârstă de 28 de ani, cetăţean francez, care conducea un autoturism deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Concentraţia de alcool, măsurată cu aparatul etilotest, a scos în evidenţă faptul că femeia avea peste 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care aceasta a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.”, se arata in comunicatul IPJ Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina