Nu am văzut niciodată în Cluj atâta lume la o lansare de carte în domeniul dreptului. S-a stat pe scaune aduse suplimentar în amfiteatru, s-a stat pe scări și în picioare. O carte cu un public, la prima vedere, limitat. Dar veți vedea că nu este așa. Este vorba de ”Rolul judecătorului în procesul civil”, scrisă de judecătorii și profesorii Andrea Chis din Cluj și Liviu Zidaru din București. Nu vreau să minimizez rolul celui de-al doilea autor, care și-a avut partea de glorie la lansarea din Capitală, dar evenimentul din Cluj a fost despre Andrea Chiș. Fenomenul Andrea Chiș. Îmi …
Citește mai multTag Archives: lansare
Directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului a lansat o carte la Cluj
Directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului (IRDO), Irina Moroianu Zlătescu, a lansat cartea ”Human Rights – A Dynamic and Evolving Process” (Drepturile omului – procesul dinamic de evoluție) la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj, în cadrul Conferinței Internaționale ”Eficiența normelor juridice” 2015. Directorul programului de masterat Științe penale și criminalistică, conferențiar Elena Fodor a lăudat, în cuvântul de deschidere, activitatea IRDO, condus de Irina Moroianu Zlătescu, care este și profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative ”Ceea ce aș dori eu e să remarc activitatea absolut deosebită pe care acest institut o desfășoară sub conducerea doamnei profesor, …
Citește mai mult