Avocata Ioana Trană din cadrul SCA Budușan și Asociații a prezentat și comentat statistica cu privire la violența în familie din raportul pe 2016 al Ministerului Publc. Cu toată că ministerul atrage atenţia asupra numărului mare de infracţiuni grave comise între membrii familiei, avocata specializată pe drepturile omului spune că ”Cifrele reale ale violenței ar trebui să poarte cel puțin o cifră în plus” și că ”sănătatea unei societăți stă în capacitatea ei de a denunța la timp abuzul, înaninte de cronicizare.” ”Ministerul Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României) a făcut public raportul său …
Citește mai multTag Archives: infractiuni
”Medierea a ajuns să fie deturnată și să fie folosită pentru tergiversarea soluționării cauzelor penale”
Președintele Secției penale a Curții de Apel Cluj, judecător Valentin Chitidean, a explicat la o conferință cum era folosită medierea pentru tergiversarea soluționări cauzelor penale înainte de o decizie a Curții Constituționale din iunie 2016. Judecătorul Valentin Chitidean a vorbit la ediția a III-a a conferinței ”Conflict Resolution Day”, la care a participat și în 2015. Chitidean a arătat că, de la conferința de anul trecut, a intervenit o decizie a Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiței – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Completul de la ÎCCJ …
Citește mai multBilanțul infracțional al poliției la Untold 2016
La solicitarea Clujust.ro, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj au trimis un bilanț al sancțiunilor aplicate și al infracțiunilor constatate la festivalul Untold 2016. Potrivit informațiilor trimise de biroul de presă al IPJ Cluj, în cele patru zile de festival, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite și au fost constatate zece infracţiuni, fiind sesizate șapte fapte de furt, una de însuşire a bunului găsit şi două fapte de violenţă, fără fi depuse certificate medico-legale care să ateste un anumit număr de îngrijiri medicale pentru leziunile suferite. ”Un număr de …
Citește mai multActivitatea DNA Cluj în 2015: 9 rechizitorii cu 40 de inculpați. 28 de acorduri de recunoaștere
Serviciul teritorial Cluj al Direcției Naționale Anticorupție a trimis la instanțe, anul trecut, 9 rechizitorii cu 40 de inculpați și 28 de acorduri de recunoaștere a vinovăției. Printre cei trimiși în judecată, se regăsesc un inspector șef de inspectorat județean de poliție, un șef de poliție rutieră, un șef de poliție orășenească, nouă funcționari publici din care un director de sucursală regională de căi ferate, un director în cadrul Organismul Notificat Feroviar Român, un director general al Autorității Feroviare Române, un inspector fiscal. Extras din Raportul de activitate al DNA pe 2015 Serviciul teritorial Cluj a înregistrat o creștere a eficienței …
Citește mai multAvocații, protejați de înjurături și bătăi în proiectul de modificare a Legii avocaturii
Propunerea legislativă de modificare a Legii 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, adoptată de Senat, prevede pedepse cu amendă sau închisoare pentru cuvinte jignitoare, amenințări sau loviri îndreptate împotriva avocaților în timpul exercitării profesiei. Legea trebuie să treacă și de Camera Deputaților. Extras din Legea privind modificarea și completarea Legii avocaturii După Capitolul VIII se introduce un nou capitol, Capitolul VIII indice 1, cu denumirea ”Infracțiuni și pedepse”, cuprinzând articolele 111 ind.1 – 111 ind.7, cu următorul cuprins: ”Art.111 ind.1 – Întrebuințarea de cuvinte ori gesturi jignitoare de către o persoană, indiferent de calitatea ei, care participă la …
Citește mai multCum și-a agravat situația Ochiu Mic prin fuga de la locul accidentului. Riscă 10 ani dacă va fi prins
Tudor Dan Vancea, zis Ochiu Mic, este urmărit penal pentru părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă. La momentul testării nu avea alcoolemie peste limita legală, potrivit anchetatorilor. Ochiu Mic are o condamnare de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendare pentru că a lovit în ochi un alt tânăr cu o sticlă de whiskey într-un club. Suspendarea se revocă în cazul comiterii de noi infracțiuni cu intenție, cum este cea de părăsire a locului accidentului. Aceasta se pedepsește cu până la 7 ani de închisoare, care se adaugă ce a rămas de executat din pedeapsa anterioară, potrivit …
Citește mai multClujul, județul hoților: 11 furturi în medie pe zi
Statisticile Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Cluj arată că anul trecut au fost peste 4.200 de furturi din locuințe, firme, buzunare, poșete și mașini. Asta înseamnă o medie de peste 11 furturi pe zi. Infracțiunile contra patrimoniului sunt majoritare în bilanțul poliției. În schimb, reprezentanții IPJ se laudă că nu au fost omorâți oameni în răfuieli între grupări criminale rivale Potrivit IPJ Cluj, criminalitatea sesizată în anul 2014 are următoarea distribuţie: 63,17% sunt infracţiuni judiciare (furturi, loviri, omoruri, tâlhării), 9,20% sunt infracţiuni economico-financiare, 27,63% sunt infracţiuni de altă natură (de exemplu la regimul armelor) Infracţiunile contra patrimoniului reprezintă 59% din totalul infracţiunilor înregistrate …
Citește mai multPercheziții DNA în Cluj, București și Constanța
Procurorii și polițiștii DNA efectuează percheziții în Cluj, București și Constanța într-un dosar de corupție și infracțiuni economice. Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, de serviciu și a unor infracţiuni economice, comise în perioada 2008 – 2014. În cursul zilei de 05 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiul București și în județele Constanța și Cluj, din care …
Citește mai multCe programe folosea hackerul care a spart site-ul Președinției. Deținea datele a 9 milioane de conturi
CLUJUST vă prezintă în exlusivitate ce programe informatice a folosit hackerul șomer și autodidact arestat preventiv de 5 luni. Ancheta s-a extins intre timp, astfel că procurorii nu l-au trimis încă în judecată. Un document al DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj arată ce programe a folosit hackerul Simion Toader Borș, acuzat de mai multe infracțiuni informatice, printre care și accesarea fără drept a serverului ce găzduiește site-ul Președinției României. Următoarele programe de hacking au fost găsite pe două hard disk-uri externe ridicate de la locuința acuzatului: – bothnet de POS (Point of Sales), care reprezintă un program informatic de tip …
Citește mai mult