fbpx

Tag Archives: conferentiar

ANALIZĂ. Cum se poate cere restructurarea creditelor în franci. Ce au greșit băncile

Conferențiarul universitar Ciprian Păun, titular al cursurilor de dreptul afacerilor, drept fiscal și legislația fondurilor europene la Facultatea de Științe Economice a UBB, a realizat pentru CLUJUST.ro o analiză asupra creditelor în franci elvețieni și a identificat problemele din contractele cu băncile, care îi pot ajuta pe oameni să obțină revenirea la cursul istoric al francului față de euro sau lei. Pentru a ne lămuri ce șanse au oamenii cu credite în franci elvețieni să obțină în instanțe revenirea la cursul de la data contractării creditelor, am apelat la conferențiarul universitar Ciprian Păun, avocat în Baroul Cluj. Mai întâi, acesta …

Citește mai mult

Moda scrierii de cărți după gratii a început de la Cluj. Atunci nu exista metodologie în penitenciar

Un conferențiar universitar, fost deținut în Spitalul Penitenciar Dej, a fost primul eliberat condiționat ca urmare a scrierii de lucrări științifice în 2010. A câștigat în instanță, după ce Administrația Penitenciarului i-a răspuns că nu există metodologie de lucru în cazul lucrărilor științifice. După proces a apărut și regulamentul în penitenciare. Sentința de la Cluj a fost folosită în cazul eliberării condiționate a lui Adrian Năstase. Alte nume sonore care au scris în penitenciar sunt Miron Cozma, MM Stoica, Gigi Becali, George Copos sau Relu Fenechiu. Un conferențiar universitar doctor de la Universitatea Vasile Goldiș Arad a fost condamnat în …

Citește mai mult
error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina