Sentință în premieră la Cluj: Tribunalul a obligat Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății la plata tratamentului de la o clinică din Germania suportat de un bolnav de cancer. Instanța Tribunalului Cluj a pronunțat în 24 martie următoarea soluție favorabilă unei tinere de 28 de ani, reclamantă în dosar: ”Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CNAS. Admite acţiunea precizată şi obligă pârâtele CNAS, CAS Cluj, Ministerul Sănătăţii, în solidar, la plata sumei de 52.200,69 Euro reprezentând cheltuielie medicale pe care reclamanta le-a suportat cu procedurile medicale la care a fost supusă la Clinica Medicală Uniklinik Koln din …
Citește mai multTag Archives: bolnav
DNA: Don lua bani în contul șoferului, care l-a denunțat. Apărarea: șoferul e bolnav psihic
Motivarea arestării preventive a lui Daniel Don arată că unul dintre denunțători este șoferul acestuia, despre care avocatul șefului AJOFM Cluj a depus adeverință medicală că e bolnav psihic. Procurorul DNA susține că nu a avut nicio suspiciune cu privire a discernământul acestuia. Avocatul ales al inculpatului, Oana Pintea a depus la dosar o adeverinţă medicală, din care rezultă că M.M. suferă de o boală psihică, fiind sub tratament medicamentos, şi, ca atare, sigura probă care fundamentează, la acest moment, propunerea de arestare preventivă, este susţinută practic de această declaraţie a martorului M., prin intermediul căreia se susţine că inculpatul ar …
Citește mai multScrisoarea dramatică a unui fost ministru despre condițiile din penitenciar: ”sunt condamnată la moarte”
Fostul ministru al Tineretului și Sportului din guvernarea PDL, Monica Iacob Ridzi, a postat pe blogul personal, prin intermediul avocaților, o scrisoare dramatică în care vorbește de subfinanțarea Administrației Naționale a Penitenciarelor și spune că pentru o persoană bolnavă condamnarea la închisoare ar fi similară cu condamnarea la moarte prin tortură. Recent, Ridzi a fost transferată de la Secția exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla la Spitalul Penitenciar Jilava pentru examinări medicale complexe. Scrisoarea fostului ministru Monica Ridzi Sunt doua saptamani de cand sunt in Penitenciar dintr-o grava eroare judiciara, doua saptamani de chin, de umilinta, de durere, de suferinta. Doua …
Citește mai mult