Tabloul onorariilor minimale ale avocaților. Reglementare cu cararacter de recomandare?

Uniunea Națională a Barourilor din România a dat publicității Hotărârea Consiliului UNBR nr. 272 din 26 august 2017 prin care se aprobă „Tabloul onorariilor minimale”, prevăzut în Anexă, parte integrantă din Hotărâre. Se sustine că este o reglementare cu caracter de recomandare, dar se prevede ca neincasarea onorariilor minimale constituie abatere disciplinara.

”Consiliul UNBR a dezbătut și adoptat cu majoritate de voturi „Tabloul onorariilor minimale”, reglementare cu caracter de recomandare care are ca scop instituirea de bune practici privind aplicarea dispozițiilor art. 127, art. 175, art. 176 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011 (M. Of. nr. 898/19 decembrie 2011) cu modificările și completările ulterioare.

Ținând cont de dispozițiile art. 28 alin. (8) din Hotărârea Consiliului UNBR nr.5/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Uniunii Naționale a Barourilor din România și de desfășurare a ședințelor Consiliului UNBR,

Consiliul UNBR a constatat că s-au respectat prevederile art. 12 raportat la art. 7 alin. (6) din Hotărârea Consiliului UNBR nr. 222/23 martie 2017 privind finalizarea activității Grupului de lucru desemnat pentru elaborarea Ghidului orientativ privind onorariile minimale aferente serviciilor profesionale ale avocaților prin dezbaterea și avizarea proiectului înaintat UNBR în ședința Comisiei Permanente din 25 august 2017 desfășurată cu participarea membrilor Grupului de lucru care au finalizat lucrarea înaintată la UNBR.

Dezbaterile din ședința Consiliului UNBR au reafirmat hotărârea organelor de conducere a profesiei de la nivel central și local de a acționa pentru protecția, menținerea și stimularea concurenței profesionale în profesia de avocat și dezvoltarea unui mediu concurențial normal, astfel încât „Tabloul onorariilor minimale” să se aplice evitându-se restricționarea concurenței profesionale, cu respectarea dreptului avocaților la onorariu stabilit liber între avocat și client în limitele legii și ale Statutului profesiei de avocat, în raport de criteriile prevăzute de Statutul profesiei de avocat și cu observarea interesului beneficiarilor serviciilor profesionale de a obține servicii profesionale de calitate, realizate cu respectarea standardelor în materie. Se are în vedere și interesul public al respectării legislației privind sistemul Casei de Asigurări a Avocaților.

„Tabloul onorariilor minimale” va fi avut în vedere și în cazul contractelor de asistență juridică încheiat prin orice mijloc de comunicare la distanță, precum și în situația în care contractul de asistență juridică ia forma unei scrisori de angajament potrivit art. 121 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat.

Respectarea reglementărilor legale care consacră caracterul de recomandare al „Tabloului onorariilor minimale” pentru serviciile prestate potrivit legii de formele de exercitare a profesiei de avocat și fundamentarea reglementării pe baza legislației aplicate și în alte state ale Uniunii Europene impun verificarea impactului reglementării și îmbunătățirea permanentă a acesteia pe baza propunerilor avocaților.

Consiliul UNBR a decis să adopte și să dea publicității forma „Tabloului onorariilor minimale” în varianta rezultată în urma dezbaterilor, tehnoredactată și înaintată UNBR de Grupul de lucru care a fost însărcinat cu sistematizarea Tabloului și înregistrarea sa cât mai grabnică la UNBR, în vederea publicării.”, se arată în preambulul hotărârii de mai jos.

Consiliul UNBR,

H O T Ă R Ă Ș T E :

            Art. 1 – Se aprobă „Tabloul onorariilor minimale” prevăzut în Anexă, parte integrantă din prezenta Hotărâre.

            Art. 2 – Dacă în aplicarea dispozițiilor din Statul profesiei de avocat privind stabilirea onorariilor se constată că este cazul ca avocatul să accepte efectuarea prestațiilor profesionale prin aplicarea onorariilor minimale, acestea din urmă se formează și se examinează în raport de dispozițiile prezentei Hotărâri și ale Anexei la aceasta.

            Art. 3 – În cazul în care contractul de asistență juridică cuprinde și un onorariu de succes stabilit potrivit Statutului profesiei de avocat, regulile prevăzute în Anexa la prezenta Hotărâre nu suferă modificări.

            Art. 4 – (1) Plata onorariilor minimale nu poate fi eșalonată pe o perioada mai mare de un an.

(2) Onorariile stabilite într-un cuantum mai mare decât onorariile minimale nu pot fi eșalonate la plată pe o perioada mai mare de un an atunci când o asemenea eșalonare ar permite perceperea unor onorarii inferioare celor minimale, pe perioada unui an.

(3) Omisiunea avocatului de a urmări încasarea și/sau executarea contractelor de asistență juridică cel puțin în limita onorariilor minimale prevăzute în Anexa la prezenta Hotărâre constituie abatere disciplinară. Dacă inspectorii Casei de Asigurări a Avocaților constată săvârșirea aceste abateri  vor sesiza obligatoriu consiliul baroului din care face parte avocatul.

(4) Formalitățile privind declarațiile lunare de venituri realizate din profesie ce se depun obligatoriu la filialele Casei de Asigurări a Avocaților potrivit reglementărilor din acest sistem vor cuprinde în mod expres declarația avocatului, pe propria răspundere că în realizarea veniturile declarate pentru îndeplinirea obligațiilor față de sistemul Casei de Asigurări a Avocaților s-au respectat reglementările incluse în „Tabloul onorariilor minimale”.

            Art. 5 – Onorariile aferente activităților exercitate în favoarea clienților minori sau clienților din categoriile pentru care legile speciale prevăd facilitați pot fi reduse cu 50%.

            Art. 6 – (1) Atunci când avocatul constată că perceperea onorariilor minimale poate afecta accesul la justiție, se va sesiza pe calea unui referat decanul baroului care poate încuviința atât perceperea unui onorariu redus, propus în cuprinsul referatului, cât și perceperea unui onorariu superior celui propus de avocat, dar inferior onorariului prevăzut în „Tabloul onorariilor minimale”. Reducerea onorariilor minimale în astfel de situații nu poate depăși 30% din onorariile minimale.

(2) Prevederile alineatului (1) se aplică și în cazul în care sesizarea decanului baroului se face în considerarea continuării mandatului de avocat în fazele (etapele) ulterioare ale procesului.

            Art. 7 – Soluționarea cererilor privind onorariul adresate organelor profesiei potrivit art. 32 și art. 56 alin. (2) lit. n) din Lege se face cu respectarea prezentei reglementări și a dreptului avocatului la încasarea onorariului minim prevăzut de dispozițiile legale cu caracter de recomandare, dacă circumstanțele cauzei nu impun o altă soluție.

            Art. 8 – Orice dispoziție contrară prevederilor prezentei hotărâri adoptate în aplicarea dispozițiilor legale menționate în preambulul acestora se interpretează și se aplică/se abrogă potrivit prezentei hotărâri.

            Art. 9  – (1) Prezenta Hotărâre se transmite barourilor. Consiliile barourilor vor proceda la afișarea acesteia pe site-ul fiecărui barou, vor organiza colectarea și vor asigura transmiterea către UNBR a propunerilor și observațiilor formulate de avocați, pentru ca Grupul de lucru constituit prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 267/17 iunie 2017, în compunerea rezultată după demisia unuia dintre membrii Grupului, să monitorizeze perfecționarea reglementării.

(2) Prezenta Hotărâre se transmite Casei de Asigurări a Avocaților care va proceda la comunicarea acesteia către filialele acesteia.

            Art. 10  – Prezenta Hotărâre intră în vigoare după 30 de zile de la publicarea sa pe site-ul UNBR.

            Art. 11 – Prezenta Hotărâre se comunică membrilor Consiliului UNBR și se publică pe pagina web a UNBR (www.unbr.ro).

C O N S I L I U L   U. N. B. R.

ANEXA

 

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns