Spirit civic la Cluj: A găsit peste 3.000 de lei și un card la un bancomat și s-a dus la Poliție

Un tânăr de 19 ani a găsit peste 3.000 de lei și un card bancar la un bancomat de pe stradă din Cluj-Napoca și s-a dus la poliție.

În 6 noiembrie, în jurul orei 20:20, un tânăr, de 19 ani, originar din Baia Mare, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Dâmboviței din Cluj-Napoca a găsit peste 3.000 de lei și un card bancar, la un bancomat. Acesta a predat bunurile găsite la Secția 2 Poliție în vederea identificării proprietarului.

La data de 7 noiembrie, a fost identificată persoana căreia îi aparțineau bunurile, fiind vorba despre un bărbat de 39 de ani din Cluj-Napoca. Acestuia i-au fost restituiți banii și cardul.

Polițiștii l-au felicitat pe tânărul care a găsit banii pentru spiritul civic de care a dat dovadă.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns