Hotii au intrat noaptea trecuta in cladirea Teatrului Maghiar din Cluj Napoca, de unde au plecat cu o suma de bani.
“La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 06.00, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență 112 a fost sesizată pătrunderea unor persoane într-o clădire destinată spectacolelor culturale din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Serviciului de Investigații Criminale Cluj, alături de polițiști criminaliști , iar din verificările preliminare efectuate la fața locului a reieșit faptul că în intervalul orar 02.30 – 03.00, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în interiorul clădirii, fiind sustrasă o sumă de bani dintr-un fișet metalic.
Au fost demarate cercetări pentru a se stabili valoarea prejudiciului, existența altor bunuri sustrase, fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Totodată, activitățile specifice, derulate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, vizează stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs fapta, identificarea autorilor și tragerea acestora la răspundere penală.”, a transmis IPJ Cluj
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

