Sentință: O unitate militară nu poate avea calitatea de subiect activ relativ la săvârșirea niciunei infracțiuni

Într-un dosar în care Spitalul Militar din Brașov a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și luare de mită, motivarea hotărârii instanței arată că spitalul nu putea fi subiect activ al celor două infracțiuni.

Extras din motivarea Tribunalului Brașov: ”În ceea ce privește Spitalul Militar ”Regina Maria”, măsura în care această instituție spitalicească poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată:

Preliminar, toate argumentele referitoare la infracțiunile de luare de mită și de abuz în serviciu sunt aplicabile și acestui subiect. Astfel cum rezultă din întregul material probator, spitalul prin întregul aparat medical a pus la dispoziția pacienților un serviciu medical corespunzător.

Potrivit art. 135 Cod penal (Legea nr. 186/2009): (1) Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

(2) Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat.

(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.

Prin urmare, pe lângă condiția personalității juridice, o altă condiție este reprezentată de capacitatea penală. Ca să facem o comparație cu domeniul dreptului civil, această condiție presupune ca persoana juridică, să nu fie una dintre acelea anume excluse, pentru că, așa cum se observă din dispozițiile art. 135 alin. (1) Cod penal, statul este exclus, și de asemenea, sunt excluse autoritățile publice. Atât statul, cât și autoritățile publice sunt excluse de plano, dar avem în alin. (2) o mențiune specială referitoare la instituțiile publice potrivit căreia, acestea nu răspund penal pentru săvârșirea infracțiunilor în exercitarea unor activități ce nu pot forma obiect al domeniului privat. Și astfel, pe baza acestui criteriu, putem distinge între infracțiuni pentru care aceste instituții răspund penal sau infracțiuni pentru care aceste instituții nu răspund.

Potrivit art. 15 Cod penal, infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.

În cazul instituțiilor publice exceptarea se referă numai la acelea care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat.

Se constată că a doua condiție generală pentru a putea fi angajată răspunderea penală a persoanei juridice este ca aceasta să nu facă parte din categoria celor excluse, deoarece nu toate persoanele juridice răspund penal. Statul și autoritățile publice nu răspund penal, deoarece nu au capacitate juridică penală, astfel că nu pot avea răspundere penală în calitate de subiecți pasivi ai acestor raporturi. De asemenea, instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat.

Aceste instituții publice sunt persoane juridice care desfășoară activități excluse inițiativei private, ceea ce înseamnă că nu pot fi desfășurate de persoane fizice și nici de persoane juridice de drept privat.

În speță este vorba de un spital, activitatea unei asemenea instituții poate fi reglementată atât în domeniul public cât și în domeniul privat, însă nu este vorba de orice fel de spital, ci de unul militar, înființat ca o unitate militară, or unități militare nu pot fi organizate în domeniul privat. Spitalul nu devine militar doar în caz de război ci acesta are acest regim și pe timp de pace, perioadă în care este organizat tot c o unitate militară cu reguli specifice unui spital care oferă servicii medicale tuturor persoanelor.

Documentele depuse la dosar relevă că Unitatea Militară 02474 Brașov – Spitalul Militar de Urgență Regina Maria este o unitate militară sanitară cu paturi care face parte din rețeaua proprie a Ministerului Apărării Naționale și se subordonează Unității Militare 02474 Brașov – Direcției Medicale București.

Unitatea spitaliceasca cunoscuta publicului sub denumirea de Spitalul Militar ”Regina Maria”(sau Spitalul Militar de Urgență ”Regina Maria” Brașov) face parte din structura organizatorica a rețelei sanitare a Ministerului Apărării Naționale, fiind Unitate Militară, înființata și funcționând ca spital militar încă din anul 1919, în baza Deciziei ministeriale nr.40/26.01.1919.

Prin urmare o unitate militara (U.M) nu este persoană juridică, astfel că nu poate avea calitatea de subiect activ (inculpat, in speța) relativ la săvârșirea niciunei infracțiuni.

Potrivit art. 3 din Legea 346/2006, Ministerul Apărării Naționale (în subordinea căruia funcționează 02474 Brașov-Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria”) are personalitate juridică și reprezintă în justiție, prin Direcția generală juridică structurile armatei care nu au personalitate juridică.

Totodata trebuie avute în vedere și prevederile art. 172. Alin.2 din Legea nr. 95/2006 potrivit cu care Spitalele din rețeaua sanitară proprie a ministerelor și instituțiilor publice, altele decât cele ale Ministerului Sănătății și ale autorităților administrației publice locale, se înființează și, respectiv, se desființează prin hotărâre a Guvernului, inițiată de ministerul sau instituția publică respectivă, cu avizul Ministerului Sănătății, spre deosebire de prevederile art. 190 al. 1 teza I din Legea nr. 95/2006 potrivit cu care Spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare.

Unitatea militară (nu spitalul) nu este persoană juridică, deci nu este titulară de drepturi și obligații și ca atare nu poate fi subiect activ al unei infracțiuni.

Toate acesta au ca efect inexistența capacității sale juridice, absența personalității juridice a subiectului de drept semnifică, în materie penală, inaptitudinea acestuia de a se implica ab initio, în nume propriu, în raporturile penale de conformare, de a-și asuma proprio nomine obligațiile ce îi revin în acest tip de raporturi și, implicit, de a suporta, în caz de încălcare a acelor obligații, toate consecințele penale ale faptelor sale.

Din perspectiva statului său de unitate militară, ca structură subordonată Direcției Medicale de Urgență «Regina Maria” Brașov nu are personalitate juridică proprie, ceea ce reprezintă impediment absolut în calea angajării răspunderii penale.

Unității Militare sanitare i s-a atribuit indicativul de Unitate Militară în conformitate cu ordinul R3M Stat major nr. O.M. __/09.02.0959 conform adresei din 21.02.1959. Unitatea Militară  02474  este condusă de un comandant, ofițer în activitate cu grad de colonel, numit prin Ordin al ministrului apărării naționale, la propunerea șefului Direcției Medicale București. Prin urmare un spital militar nu va putea funcționa în domeniul privat, din această cauză Spitalul Militar Regina Maria nu are capacitate juridică și prin urmare nu poate fi tras la răspundere penală.

Acest aspect determină aplicarea dispozițiilor art. 16 litera b teza I Cod Penal pentru infracțiunile pentru care Spitalul Militar ”Regina Maria” a fost trimis în judecată.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns