DNA a transmis că procurorul șef Crin Bologa a solicitat Camerei Deputaților încuviințare pentru o percheziție informatică față de un deputat.
Potrivit DNA, ”în considerarea prevederilor legale și constituționale, procurorul șef al DNA Crin Bologa a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a unei percheziții informatice în dosarul penal privind pe TUDORACHE DANIEL, în prezent deputat în Parlamentul României, suspect pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.
Concret, procurorul șef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul și dosarul penal întocmite de procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților, în baza art. 72 din Constituția României, art. 23 alin. 1 si art. 24 din Legea 96/2006 republicată, privind Statutul deputaților și senatorilor, art. 222 alin. 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, încuviințarea percheziției informatice față de persoana menționată care are calitatea de suspect în dosar.
Percheziția informatică este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea și strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activități este condiționată strict de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv.”
Tudorache este inculpat în dosar pentru fapte comise în calitate de fost primar al Sectorului 1 București.
Acuzațiile. Achiziții supraevaluate în pandemia COVID
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
”Începând cu luna august 2019, suspectul Vanghelie Marian Daniel, împreună cu alte 6 persoane fizice și 5 persoane juridice ar fi constituit un grup infracțional organizat care a acționat pe parcursul anului 2020, pe trei paliere și ierarhizat, cu scopul de a influența derularea achizițiilor efectuate de instituțiile publice aflate în subordinea consiliilor locale Sector 1 si 5.
Pe parcursul anului 2020, activitatea acestui grup ar fi fost sprijinită și de alte persoane, printre care funcționarii publici menționați mai sus și un expert în achiziții publice, angajat al unei societăți care furniza servicii de consultanță Administrației Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice (A.U.I.P.U.S.P.) Sector 1, Companiei de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat (C.I.D.S.D.I.P.P.) Sector 1 și S.C. Economat Sector 5 S.R.L.
În baza unui “program” exact, elaborat, și implementat, membrii grupării infracționale ar fi urmărit devalizarea fondurilor publice ale entităților publice menționate, urmând ca sumele de bani necuvenite, rezultat al prejudicierii bugetelor entităților publice prin achiziții făcute la prețuri supradimensionate, să fie însușite de membrii grupului.
Membrii grupului ar fi acționat în scopul de a pregăti, organiza și sprijini săvârșirea mai multor infracțiuni de fals, vizând crearea unor circuite comerciale fictive, având ca obiect livrări fictive, în cascadă, ale produselor care urmau a fi vândute în final entităților publice, la prețuri supraevaluate și de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite (în orice formă posibilă a participației penale), inclusiv cu consecințe deosebit de grave, în legătură cu derularea procedurilor de achiziție desfășurate de entitățile publice.
Profitând de alocările bugetare pentru achiziționarea de bunuri și servicii și de programele aprobate de Consiliile locale ale sectoarelor 1 și 5 ale Municipiului București, pentru achiziții necesare în perioada pandemiei de COVID-19, grupul infracțional organizat, coordonat de suspectul Vanghelie Marian Daniel, ar fi acționat în maniera descrisă anterior în scopul fraudării fondurilor publice:
– destinate achiziției de termoscannere și tablete, alocate pentru A.U.I.P.U.S.P. Sector 1,
– alocate cu titlul de capital social/majorare capital social pentru C.I.D.S.D.I.P.P. Sector 1 SA și folosite la achiziția de nebulizatoare pentru biodecontaminare,
– ale societății ECONOMAT Sector 5 și folosite la achiziția de tablete.
Ca exemplu, pentru un nebulizator s-ar fi plătit un preț de 3,5 ori mai mare decât cel practicat de furnizorul inițial.
În ceea ce privește contractele de atribuire a tabletelor, pentru a acorda o aparență de legalitate, funcționarii publici din cadrul AUIPUSP Sector 1 și al ECONOMAT Sector 5 București, cu sprijinul expertului în achiziții publice, consultant al celor două autorități contractante, ar fi întocmit documentații false de licitație deschisă și ar fi simulat derularea unor proceduri de licitație deschisă pentru atribuirea contractelor respective, manipulând Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
În realitate, atribuirea acestor tablete s-ar fi făcut anterior simulării procedurilor de licitație, prin proceduri nelegale de negociere fără publicarea prealabilă.
Aspectele menționate mai sus nu ar fi fost realizabile dacă suspecții, funcționari publici, nu ar fi comis mai multe infracțiuni de fals și nu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, prevăzute de legislația primară, în legătură cu organizarea licitațiilor pentru atribuirea contractelor respective.
Ca urmare a infracțiunilor săvârșite s-ar fi obținut foloase necuvenite pentru membrii grupului în valoare totală de 67.811.280 lei.”