Secția pentru judecători din CSM a hotărât pentru a treia oară excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj. Cele trei dosare disciplinare soluționate au temeiuri legale diferite. Danileț poate constesta și noua hotărâre în justiție.
Hotărârea: ”Cu majoritate, Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj.
În baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. t) teza a II a din acelaşi act normativ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cu opinie separată în sensul respingerii acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi
Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. t) teza II a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, ca neîntemeiate.”, se arată pe ordinea de zi soluționată.
Art. 99 lit.t) din Legea privind statutul magistraților prevede: ”exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.”
În 25 mai, CSM decidea excluderea lui Danileț pentru incompatibilități și activități publice cu caracter politic.
Danileț a contestat în instanță hotărârile secției disciplinare.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

