Clujeanul Robert Baciu, zis “Becu”, a fost extrădat în Franţa, unde este cercetat pentru că ar fi coordonat un grup infracţional care fura de la turiştii ce vizitau Muzeul Luvru din Paris.
Curtea de Apel Cluj a admis o cerere formulată de autorităţile judiciare competente din Franţa cu privire la executarea Mandatului european de arestare emis la data de 13 mai 2014 de către judecătorul de instrucţie de la Tribunalul de primă instanţă din Paris, referitoare la persoana solicitată Baciu Robert-Vasile şi, ca o consecinţă, a dispus predarea acestuia către autorităţile judiciare din Franţa, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul de mare instanţă din Paris în vederea efectuării urmăririi penale . Sentinţa pronunţată este definitivă.
Din cuprinsul mandatului european a rezultat în esenţă, că, în perioada august 2012 şi 1 decembrie 2013, la Muzeul Luvru din Paris s-a constat o creştere majoră a numărului de furturi în prejudiciul turiştilor şi a agresiunilor la adresa personalului de supraveghere. Primele elemente de anchetă au permis observarea unui sistem organizat, în echipă, cu un mod de lucru bine pus la punct, au precizat procurorii francezi.
“Supravegherile puse în mişcare în diferite locuri turistice din capitala Franţei precum ascultările telefonice, demonstrează o activitate zilnică şi deosebit de lucrativă. În urma investigaţiilor s-au identificat şi dezmembrat două echipe infracţionale, una dintre ele gravitând în jurul cuplului Sandra Baciu, născută Hamidovic şi Baciu Robert-Vasile”, se arată în cuprinsul mandatului european.
Întrucât Baciu Robert nu a putu fi reţinut cu ocazia operaţiunilor desfăşurate în luna decembrie 2013 deoarece acesta părăsise Franţa anterior efectuării reţinerilor, s-a emis Mandatul de arestare supus analizei astăzi la Curtea de Apel Cluj.
Un comentariu
Pingback: Interlopul clujean Robert Baciu, zis BECU, extrădat în Franţa