Reprezentanții Judecătoriei Cluj-Napoca au reacționat la afirmațiile avocatului Viorel Stanciu de după ședința de judecată cu scandal, însă nu au precizat nimic legat de ce s-a întâmplat în sală.
”Urmare a incidentului din data de 04.03.2020 din sala de judecată nr. 76 din Palatul de Justiţie din Cluj-Napoca, în urma căruia a fost publicat articolul de presă intitulat ,,Viaţa în instanţă. Sala 76, Judecătoria Cluj-Napoca. Un avocat i-a spus judecătoarei că-i face plângere la CSM” pe site-ul web clujust.ro, în care sunt redate unele aspecte relatate de avocatul uneia dintre părţi şi sunt folosite apelative la adresa judecătorului care a condus şedinţa de judecată, Biroul de Informare şi Relaţii cu Publicul este abilitat să semnaleze următoarele aspecte:
Atragem atenţia asupra imperativului respectării normelor deontologice specifice judecătorilor, pe de o parte, şi avocaţilor, pe de altă parte, în ce priveşte comunicarea în afara sălii de judecată, urmărind respectul reciproc şi dialogul constructiv, în acord cu Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu celelalate profesii juridice, în special avocaţi.
Facem un apel la păstrarea echilibrului şi la evitarea folosirii unor apelative de natură a discredita actul de justiţie şi judecătorii în legătură cu exercitarea activităţii de judecată, în spiritul unei cooperări loiale între cele două profesii, spre beneficiul justiţiabililor.”, se arată în comunicatul semnat de purtător de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, judecător Nicolae Sergiu Cârlan.