fbpx

Procurorii au anihilat o grupare ce urma să atace informatic spitale prin e-mail referitor la COVID-19

Gruparea româno-moldoveană de criminalitate informatică Pentaguard a fost anilihată de DIICOT, cu sprijinul SRI, înainte de a ataca informatic spitale din România cu viruși ascunși în e-mailuri referitoare la COVID-19.

Comunicat DIICOT:

La data de 15.05.2020, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice și fals informatic.

Concomitent cu perchezițiile din România a fost efectuată și o percheziție pe teritoriul Republicii Moldova, în baza unei comisii rogatorii transmise de către procurorii DIICOT autorităților judiciare din acest stat.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, la începutul anului 2020, a fost constituit o grupare infracţională organizată, formată din 4 persoane, grupare ce a activat în mediul virtual sub titulatura de „Pentaguard”, având drept scop săvârşirea de infracţiuni specifice criminalităţii cibernetice.

Obiectivul grupării urma să ţintească două paliere execuţionale, respectiv:

•    deţinerea de aplicaţii informatice destinate a fi folosite în atacuri informatice specifice de tip SQl Injection şi Defacement, având ca finalitate, accesarea neautorizată, urmată de compromiterea conţinutului şi după caz, sustragerea datelor informatice stocate, acţiuni ce au avut drept ţintă domenii web ce găzduiau site-urile mai multor instituţii publice (instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, guvernamentale) şi private (instituţii financiar- bancare, culturale, educaţie, etc), din România şi Republica Moldova.

•    deţinerea şi dezvoltarea de aplicaţii informatice maliţioase – malware, în scopul utilizării lor în atacuri informatice de tip rasomware – cryptolocker (criptarea datelor informatice şi blocarea implicită a funcţionării legitime a acestora) şi R.A.T. (Remote Acces Troian – controlul de la distanţă a computerului ţintă).
Astfel de atacuri maliţioase, în scopul blocării, restricţionării accesului şi perturbării sistemelor informatice, precum şi accesării şi alterării frauduloase a conţinutului domeniilor web, au fost şi după caz, urmau a fi îndrepate inclusiv împotriva mai multor instituţii publice atât din Bucureşti, cât şi din alte oraşe din ţară.   

La diferite intervale de timp şi în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu intenția de a accesa ilegal şi a compromite prin introducerea neautorizată de date informatice şi modificarea fără drept a conţinutului platformelor ţintă, prin aceeaşi modalitate de operare, inculpații au exercitat mai multe atacuri informatice de tip „Sql Injection” şi „Defacement” asupra altor site-uri web aparținând unor persoane juridice publice şi private din România, fiind afectate atât disponibilitatea cât şi integritatea conținutului datelor stocate în cadrul respectivelor infrastructuri informatice.

Mai mult, din informațiile obținute până în prezent a reieșit faptul că aceștia intenționau să lanseze inclusiv atacuri informatice de tip „ransomware”, în perioada imediat următoare, asupra unor instituții de sănătate publică din România, în general spitale, folosind o inginerie socială prin trimiterea unei aplicații malițioase executabile, din familiile „Locky” sau „BadRabbit” (virus informatic), mascate într-un e-mail şi sub forma unui fișier ce aparent ar veni din partea altor instituții guvernamentale, referitor la amenințarea .

Prin această tehnică, autorul atacului poate determina în mod facil ţinta să deschidă respectivul mail, aplicația malițioasă urmând a se descărca automat în sistemul informatic, producându-se criptarea datelor şi implicit punerea în stare de neîntrebuințare a platformei informatice.

Prin acest tip de atac, exista astfel posibilitatea blocării şi perturbării grave a funcționării infrastructurilor informatice ale spitalelor respective, parte a sistemului sanitar, ce joacă un rol determinant şi decisiv în acest moment, pentru combaterea pandemiei cu noul .

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul specializat din partea Serviciului Român de Informații.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina