Câțiva studenți de anul III de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj au pus în scenă un proces penal de șantaj, acces ilegal la un sistem informatic și pornografie infantilă, în fața a peste o sută de liceeni. ”Regizorul” a fost Sorina Siserman, conferențiar universitar și judecător penalist la Curtea de Apel Cluj.
”Procesul simulat este rodul activității practice a studenților noștri. Studenți din anul III zi vor simula un proces pentru a vă forma o idee cum se desfășoară activitățile în sala de judecată și despre rolul avocatului, judecătorului și procurorului.”, a spus în introducere decanul Faculății de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj, avocat Anca Georoceanu.
În rolurile principale: Mihai Negustor – judecătorul, Diana Radu – procurorul, Laura Bud, Daniela Ene și Antonia Tulvan – avocatele.
Mai întâi, grefierul a făcut apelul în cauză, după care judecătorul a citit actul de sesizare a instanței. Prin rechizitoriul DIICOT, inculpatul Luchian Anghel a fost trimis în judecată pentru șantaj, accesarea ilegală a unui sistem informatic și pornografie infantilă, iar inculpata Bianca Pascu doar pentru primele două infracțiuni. Starea de fapt arată că Luchia Anghel a avut relație de doi ani cu Elena Știuleac, pe atunci minoră, iar in timpul relației el a realizat fotografii indecente cu telefonul victimei. Ulterior, fata s-a despărțit de el, iar inculpatul a recursl la diverse mijloace pentru a se împăca. Împreună cu verișoara lui, Bianca Pascu, s-au întâlnit cu victima pe o tersasă și i-au sustras din telefon pozele cu ajutorul aplicației WhatsApp. Ulterior, cei doi inculpați au șantajat-o pe Elena cu publicarea pozelor pe internet, el pentru împăcare, ea pentru bani. În cele din urmă, Anghel a pus pozele pe Facebook, aducându-i prejudicii părții vătămate.
Studenții și-au jucat foarte bine rolurile de judecător, procuror, avocați și inculpați. Cele trei avocate i-au bombardat pe inculpați cu întrebări.
Partea vătămată a fost vizibil afectată de cele întâmplate.
Procesul a avut parte și de un incident. ”Mama” inculpatului, intepretată de studenta Denisa Ilea, după două comentarii în timpul ședinței de judecată, a avut o ieșire nevoasă ce i-a speriat, în primă fază pe liceeni, după care au râs bine.
După declarațiile inculpaților și a victimei, au fost audiați trei martori. Liceeni au avut ocazia să audă jurământul care se depune de către aceștia cu mâna pe cruce sau pe Biblie: ”Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
După concluziile procurorului și avocaților, a urmat sentința: 3 ani închisoare cu suspendare pentru inculat și 2 ani închisoare cu suspendare pentru co-inculpată. Plus daune morale pentru partea vătămată.
Deși în mod normal nu se întâmplă așa, mai ales după o condamnare la închisoare, auditoriul a izbucnit în apluze după citirea sentinței. Felicitările s-au îndreptat în special spre ”regizorul” procesului, conferențiar și judecător Sorina Siserman, care în 20 aprilie împlinește o frumoasă vârstă. (Îi urăm și noi La mulți ani!)
Pe parcursul evenimntului, elevii au completat niște formulare care au fost introduse într-o urnă pentru o tombolă cu premii surpriză. Acestea au fost acordate după procesul simulat.
Ghidați de cadre didactice cu mape colorate, elevii, împărțiți pe grupuri, au vizitat sălile de curs, de seminarii, laboratorul de criminalistică și cel de clinică juridică. Au fost prezenți elevi de la liceele George Barițiu, Gheorghe Șincai și Mihai Eminescu.