fbpx

Prinși în flagrant când vindeau o sabie din Epoca Bronzului în Piața Muzeului

Poliţiştii clujeni au organizat un flagrant în Piaţa Muzeului pentru depistarea unor persoane bănuite că ar comercializat ilegal o sabie din Epoca Bronzului. Aceasta este susceptibilă de a face parte din patrimoniul naţional şi se bănuiește că pentru găsirea ei s-ar fi utilizat, fără autorizaţie, detectoare de metale.

Poliţişti de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Cluj au organizat, astăzi, un flagrant în vederea depistării unor persoane, bănuite de comercializarea ilegală a unor obiecte care fac parte din patrimoniul arheologic.

sabie bronz (2)

”În fapt, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au constatat că în data de 27 septembrie a.c., persoane necunoscute, din Cluj-Napoca, au publicat pe un site un anunţ de vânzare a unei săbii din Epoca Bronzului, de circa 0,75 metri lungime. Aceasta este susceptibilă de a face parte din patrimoniul cultural naţional, existând suspiciuni că ar fi fost găsită cu ajutorul detectorului de metale, în siturile arheologice de pe raza judeţului Cluj.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

sabie bronz (1)În acest context, poliţiştii au depistat un bărbat, de 34 de ani, din Gherla, în timp ce a  oferit spre vânzare bunul, pentru 20.000 euro, unor persoane care l-au contactat anterior. Pe durata negocierilor, desfăşurate în Piaţa Muzeului, din Cluj-Napoca, bărbatul a fost însoţit de alţi doi bărbaţi, sabia fiind lăsată într-un autoturism, la câteva străzi distanţă. Cei trei au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru audieri.

În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de „accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă” şi „însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”, fapte prevăzute de O.G. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, respectiv de Codul penal.

Sabia va fi expertizată în vederea stabilirii autenticităţii şi a valorii de patrimoniu, urmând a fi predată organelor abilitate. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Comments

comentarii

Unirea Dej primește vizita echipei Dinamo Bucuresti, în primul meci din Play-off-ul Ligii 2 disputat pe teren propriu.... Citește mai mult
Fosta boală a sărăciei a devenit în secolul XXI o boală a oamenilor care muncesc mult și nu au grijă de ei.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!