Președintele UniuniiNaționale Judecătorilor din România, judecătoarea Dana Gîrbovan, a declarat la Napoca FM că ”MCV-ul a devenit un instrument politic”
”Acest raport, care trebuia să fie un raport tehnic, a fost politizat și a fost folosit și politic în bătălia internă, dar și în relațiile între state la nivel european, inclusiv legătură pe care au făcut-o ulterior cu intrarea României în spațiul Schengen. Iar acest lucru a fost spus de către toți miniștii de justiție, indiferent de partidul din care proveneau. MCV-ul a devenit un instrument politic, ceea ce nu corespunde naturii sale.
În al doilea rând, citind ultimele rapoarte din ultimii doi ani cel puțin, orice cunoscător al justiției din România nu putea să nu fie izbit pe de o parte de lipsurile flagrante din aceste rapoarte, pentru că nu s-a pomenit ani de zile nimic despre interferența serviciilor secrete în justiție, despre excesele și chiar abuzurile făcute în numele anticorupției, ce a devenit un fel de ideologie această anticorupție, depărtându-se de rolul justiției în combaterea corupției și, mai grav, recomandările la care ajung experții europeni, pe care le impun României, se bazează pe erori flagrante. Și vă dau un singur exemplu: Se spunea vizavi de legile justiției că au primit aviz negativ unanim de la CSM, o chestiune complet falsă. În primul rând nu a fost unanimă, ci o decizie de 10 la 9, și în al doilea rând nu a privit legile justiției astfel cum acestea au fost votate în Parlament, ci un proiect al fostului ministru al Justiției, care a și fost retras de către acesta. Am dat acest exemplu pentru a vedea că aceste rapoarte cuprind greșeli ce pot fi verificate printr-o simplă accesare a site-urilor oficiale sau prin întrebări adresate instituțiilor din România”, a spus Dana Gîrbovan
Restul declarațiilor în video-ul de mai jos