Prejudiciul în cazul infracțiunilor de ,,tăiere de arbori ”și de ,,furt de arbori” se calculează diferit

Modalitatea de calcul al prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunilor de tăiere, respectiv de furt de arbori (problemă ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova)

S-a pus problema, în practica judiciară, dacă modul de calcul al prejudiciului în cazul infracțiunii de furt de arbori, faptă prevăzută de art. 109 din Legea nr. 46/2008 este similar cu modul de calcul în cazul infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, faptă prevăzută de art. 107 din Legea nr. 46/2008.

Problema a fost discutată în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel organizată în perioada 16-17 mai 2019, stabilindu-se, cu majoritate, că modalitatea de evaluare a rezultatului infracțiunilor prevăzute de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic – n.red) este diferită, în primul caz fiind determinat de valoarea prejudiciului stabilit în conformitate cu dispozițiile legii speciale, în cel de-al doilea caz fiind determinat exclusiv de contravaloarea materialului lemnos. De aceea, în acest din urmă caz, valoarea materialului lemnos se va stabili în condițiile dreptului comun, iar nu prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 85/2006  (privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora – n.red)

(Art.107 – se referă la tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia.

Art.109 se referă la furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național.)

În acest sens, s-a arătat că, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 46/2008 şi art. 109 din Legea nr. 46/2008, legiuitorul, în vederea realizării tipicităţii obiective, foloseşte două tipuri de valori, respectiv valoarea prejudiciului produs, în cazul infracţiunii prevăzută de art. 107 din Legea nr. 46/2008, şi valoarea materialului lemnos, în cazul infracţiunii prevăzută de art. 109 din Legea nr. 46/2008.

Domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 85/2006 în privința modalității de calcul prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. 3 din acest act normativ este circumscris operațiunii de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, noțiunea de pagubă fiind echivalentă semantic celei de prejudiciu, utilizată de dispozițiile art. 107 din Legea nr. 46/2008, aspect care rezultă și din utilizarea noțiunilor de către legiuitor în aceeași accepțiune în alin. 2 – 22 ale art. 105 din aceeași lege. Or, trimiterea realizată de alin. 1 al acestui din urmă articol vizează exclusiv modalitatea de calcul al prejudiciului, în sens de rezultat al infracțiunii descrise de art. 107.

Conform art. 105 alin. 2 – 22 prejudiciul adus fondului forestier național, denumit în continuare prejudiciu, indiferent de natura juridică a proprietății, se evaluează de către personalul silvic, în condițiile legii.

(2) Valoarea prejudiciului prevăzut la alin. (1), produs prin fapte care constituie infracțiuni sau contravenții, se stabilește prin însumarea valorii pagubei produse pădurii cu valoarea funcțiilor pădurii nerealizate.

(21) Valoarea pagubei produse pădurii se calculează conform legii. (22) Valoarea funcțiilor pădurii nerealizate se calculează după cum urmează (…)

Noțiunea de pagubă este definită de art. 1 lit. a) din O.U.G. nr.85/2006 ca fiind modificarea aspectului, a integrității fizice și/sau a caracteristicilor fiziologice ale arborelui/arborilor ori ale arboretului/plantației/regenerării naturale, după caz, rezultată prin tăierea, degradarea, distrugerea, scoaterea din rădăcini a arborilor, puieților sau lăstarilor, tăierea crăcilor arborilor în picioare, urmate ori nu de însușirea acestora, în condiții ilegale.

Prin urmare, legiuitorul asociază noțiunea în discuție cu faptele de tăiere, degradare, distrugere, scoatere din rădăcini a arborilor, puieților sau lăstarilor sau de tăiere a crăcilor arborilor în picioare, respectiv cu modalitățile elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 107 din Legea nr. 46/2008, indiferent de realizarea elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 109 din aceeași lege, după cum rezultă din precizarea expresă a legiuitorului în partea finală a definiției legale. De altfel, faptul că modalitatea de calcul al prejudiciului este proprie doar infracțiunii prevăzute de art. 107 rezultă și din preambulul O.U.G. nr. 85/2006, scopul actului normativ fiind acela al prevenirii și combaterii tăierilor ilegale.

Prin urmare, tipicitatea celor două infracțiuni este determinată, printre altele, de repere diferite în privința rezultatului produs prin săvârșirea faptelor: valoarea prejudiciului produs, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 107 din Legea nr.46/2008, respectiv valoarea materialului lemnos sustras, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 109 din aceeași lege.

În unanimitate a fost agreată opinia INM, în sensul menținerii soluției stabilite cu ocazia întâlnirii anterioare.

Extras din Minuta întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns