Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat că a emis o îndrumare către Ministerul Public privind concentrarea pe infracțiunile care aduc atingere sănătății și siguranței cetățenilor și că le cere tuturor procurorilor toleranță zero față de infractori.
”Am emis astăzi către Ministerul Public o îndrumare, în temeiul articolului 69 alin.3 din Legea 304/2004, privind concentrarea pe infracțiunile care aduc atingere sănătății și siguranței cetățenilor, a faptelor care aduc atingere prevederilor Decretului prezidențial privind instituirea stării de urgență, a Ordonanțelor miltare, a Hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.
Înțeleg, respectând indepdendența procurorilor, să transmit un mesaj ferm către întreg Ministerul Public privind combaterea drastică a tuturor infracțiunilor care pun în pericol sănătatea și sigurața cetățenilor.
În același timp, transmit un mesaj la fel de ferm către toți cei care, din neglijență sau cu intenție, încalcă prevederile Decretului privind starea de urgență, ordonanțele militare și hotărârile CNSSU: Fie respectați legea, fie o veți simți! Cer tuturor procurorilor toleranță zero față de infractori”, a declarat Predoiu.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

