Pompierii au scos cadavrele a doi tineri din lacul Someșul Cald

După căutări începute aproape de miezul nopții, pompierii clujeni au scos, astăzi, în jurul amiezii, din lacul Someșul Cald cadavrele a doi tineri. Căutările au început după ce poliția a fost sesizată că balustrada de pe marginea drumului era ruptă.

”Echipajele de scafandri Salvamont-Salvaspeo sprijinite de scafandri ISU Cluj au reușit să recupereze corpurile a doi bărbați din apele lacului Someșul Cald. Având în vedere că acestea prezentau rigiditate cadaverică nu au putut fi aplicate manevrele de resuscitare.

S-a intervenit la solicitarea polițiștilor care au identificat în zona Barajului Someșul Cald mai multe indicii, conform cărora ar fi căzut un autoturism în apă. S-a intervine la fața locului cu două echipaje și o barcă de salvare-căutare, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Cluj-Napoca, pentru a verifica dacă se adeverește situația și pentru a determina locul sau zonele de unde se pot începe acțiunile de căutare.

În cele din urmă, căutările la fața locului au fost întrerupte, urmând a se relua de dimineață în funcție de solicitările polițiștilor.”, a transmis ISU Cluj.

Polițiști iau stabilit identitatea lor:

”Verificările polițiștilor au condus la identificarea acestora, respectiv un bărbat de 28 de ani, din comuna Iara și un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Maramureș. În continuare sunt efectuate cercetări pentru a se stabili toate împrejurările și circumstanțele în care a avut loc evenimentul.”

IPJ Cluj a anunțat inițial: ”La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 22.25, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ 107P, la km 3+700 m, în afara localității Someșul Cald, o bucată din balustrada barajului ar fi ruptă.

Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că există posibilitatea că în respectiva zonă să se fi produs un eveniment rutier, fapt pentru care au fost demarate activități de căutare în zonă, fiind solicitate echipaje din cadrul I.S.U. Cluj.

Cercetările continuă și în prezent, împreună cu reprezentanți din cadrul I.S.U. Cluj. în zona barajului Someșul Cald.”

Comments

comentarii

Bacalaureatul 2024 începe luni, 17 iunie, cu probele de evaluare a competențelor. Peste 134.000 de candidaţi înscrişi în sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului vor susține proba orală la Limba şi literatura română.... Citește mai mult
Legendele tenisului mondial Andre Agassi, Steffi Graf, Simona Halep şi Andrei Pavel, au făcut show, sâmbătă, într-un meci de dublu care i-a încântat pe spectatorii prezenți la Sports Festival.... Citește mai mult

Lasă un răspuns