fbpx

Majoritatea candidaților de la examenul pentru notariat au ales anonimizarea. Cod 19270010 are cea mai mare notă

Deși au ales o profesie în interesul public, mulți dintre candidații din acest an de la examenul pentru notariat au ales să-și ascundă numele, după ce Institutul Notarial i-a anunțat că pot cere asta, invocând GDPR și solicitările unor candidați.

Examenul pentru dobândirea calității de notar stagiar a avut loc în 21 ianuarie, la Romexpo, iar taxa a fost 3900 lei.

”Având în vedere dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și solicitările unor candidați înscriși la concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar, ce se va organiza în ziua de 21 ianuarie 2022, vă aducem la cunoștință că puteți depune cereri de alocare a algoritmilor de anonimizare a datelor dumneavoastră cu caracter personal. Cererile (conform modelului anexat) se transmit pe adresa de e-mail a Institutului Notarial Român (admitere@inr.ro) până la finalul perioadei de depunere a dosarului de înscriere la acest concurs, respectiv 22 decembrie 2021, ora 16:00.”, a anunțat Institutul Notarial înainte de examen.

Ca efect, pe lista cu rezultatele avem multe coduri. Cod 19270010 are cea mai mare notă, 9,80, și a intrat în Camera Notarilor Publici București. La Cluj, cea mai mare notă este 9 și a primit-o tot un cod. Au mai intrat în Camera Notarilor Publici Cluj Tudor Pop și Carmen Oltean. Să sperăm că vom afla numele tuturor noilor notari stagiari atunci când vor depune jurământul la Ministerul Justiției.

Comments

comentarii

Un accident rutier s-a produs, sâmbătă, la ieșire din localitatea Apahida, în urma căruia un TIR s-a răsturnat.... Citește mai mult
Pasionații de LEGO și-au dat întâlnire, cu mic, cu mare, sâmbâtâ, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, unde au admirat expoziții impresionante realizate din piese lego și au făcut noi construcții originale.... Citește mai mult

Lasă un răspuns