fbpx
Acasă » DIVERSE » Polițiștii clujeni de care bandiții nu are rost să fugă, căci îi vor ajunge până la urmă

Polițiștii clujeni de care bandiții nu are rost să fugă, căci îi vor ajunge până la urmă

Doi polițiști clujeni au înregistrat rezultate notabile la maratonul de astăzi, la care au participat și alți oameni ai legii. Bandiții nu are rost să fugă de ei, căci îi vor ajunge până la urmă.

Cristina Seghedi de la Biroul analiză și prevenire a criminalității s-a clasat pe locul 4 la proba de semimaraton (21 km), iar  Viorel Timiș de la Serviciul de Acțiuni Speciale a reușit să obțină locul 3 la proba de cros 10 km (probă la care au participat 676 de concurenti). Cu timpul de 34’47” a punctat un personal best la 10 km. De asemenea, prin intermediul concursului, Timiș a susținut o cauză nobilă, reușind să adune fonduri pentru copiii de la Căsuța Bucuriei.

”Cristina Seghedi, Viorel Timiș, Daniel Hanga și George Iancu sunt câțiva dintre colegii noștri care au participat la Maratonul Internațional #WizzAirClujNapocaMarathon2019”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj pe pagina de Facebook a instituției.

Daniel Hanga de la Poliția municipiului Cluj-Napoc) a participat la proba maraton-ștafetă (10.5 km) în echipa YuppiCamp, o asociație care organizează tabere de terapie pentru copii cu boli cronice. George Iancu de la Serviciul Criminalistic a participat la proba de semimaraton, unde a parcurs cu brio 21 km în timpul de 1h 38’.

Competiția a adunat peste 7000 de participanți din 37 de țări.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina