Poliția recomandă ruta ocolitoare Cluj-Oradea din cauza Târgului de la Negreni

Poliția recomandă ruta ocolitoare Cluj-Oradea, prin Zalău, din cauza Târgului de vechituri de la Negreni, care are loc în aceste zile.

În această perioadă, polițiștii clujeni acționează cu efective suplimentare pentru buna desfășurare a târgului tradițional de toamnă din comuna Negreni.

”Târgul atrage un număr mare de participanți, mai ales în zilele de la sfârșitul săptămânii. Astfel, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, sunt angrenați în acțiuni polițiști de ordine publică, rutieri, de investigații criminale, de investigare a criminalității economice, precum și de transporturi.

Se acționează pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, combaterea evaziunii fiscale, precum și a comerţului ilicit. De asemenea, polițiștii rutieri acționează pentru asigurarea fluenţei traficului auto pe DN1 E60, iar cei de la transporturi vor fi prezenți în zona trecerilor peste calea ferată pentru a nu se înregistra evenimente negative.

Recomandăm participanților la trafic să aibă în vedere următoarele rute alternative de deplasare:

  • Dacă aveţi de parcurs traseul Cluj-Napoca – Oradea sau invers, recomandăm următoarea rută alternativă de deplasare: Cluj-Napoca – Zalău – Nuşfalău – Aleşd / Aleşd – Nuşfalău – Zalău – Cluj-Napoca.
  • Dacă circulaţi pe Autostrada Transilvania, recomandăm ca de la Gilău să continuaţi pe autostradă până la Nădăşelu şi mai departe spre Zalău – Nuşfalău – Aleşd.

Tuturor le recomandăm să circule cu atenție sporită, să pornească la drum din timp, să nu se angajeze în depășiri riscante, să respecte regimul legal de viteză, să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum și să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi pe traseu.”, a transmis IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat declanşarea unui control în cazul finanțării activității partidului AUR, în urma informațiilor conform cărora formațiunea politică condusă de George Simion ar avea un contract cu o companie de lobby din SUA.... Citește mai mult
Odată cu încălzirea vremii, tot mai mulți clujeni ajung la spital din cauza mușcăturilor de căpușe. De la începutul anului, 58 de persoane au ajuns la Spitalul Județean Cluj cu mușcături de căpușe.... Citește mai mult

Lasă un răspuns