fbpx

Petrecerea de ziua unei tinere din Cluj cu 500 de invitați, întreruptă de forțele de ordine

O tânără din Cluj a dat o mega petrecere de ziua ei în Cheile Baciului, dar cheful a fost spart de forțele de ordine, iar ea a ajuns la poliție.

”Secția 3 Poliție Rurală Baciu a fost sesizata prin SNUAU 112 la data de 5 iunie a.c., în jurul orei 00.10, cu privire la faptul că în zona Cheile Baciului, în două locații diferite, sunt organizate petreceri la care participă mai multe persoane.

Polițiștii s-au deplasat la prima locație, stabilind faptul că în cadrul evenimentului, organizat în aer liber, participă un număr de aproximativ 500 de persoane, reunite cu prilejul aniversării unuia dintre participanți.

A fost identificat organizatorul evenimentului, respectiv o tânără în vârstă de 22 de ani, aceasta fiind invitată la sediul poliției în vederea luării măsurilor legale care se impun.”, a transmis IPJ Cluj.

Nu a fost singura petrecere întreruptă de polițiștii clujeni. Una mai mică, de 50 de persoane, din Pădurea Hoia Baciu, a avut aceeași soartă.

Potrivit comunicatului IPJ Cluj, ”au fost identificate un număr de 50 de persoane care nu respectau prevederile privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și măsurile specifice pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În continuare sunt desfășurate activități pentru identificarea organizatorului evenimentului și luarea măsurilor legale față de acesta.

Activitățile au fost întreprinse cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 și 5 Poliție, a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, precum și a jandarmilor, intervenția acestor forțe ducând la încetarea celor două reuniuni și dispersarea persoanelor prezente.”

Cu privirea la cel de-al doilea organizator, sunt efectuate activități pentru identificarea acestuia întrucât nu se afla la respectiva locație.

”De asemenea, sunt efectuate verificări în ceea ce privește persoanele participante pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, iar la finalul acestora, în funcție de rezultate, vor fi luate măsurile legale.”, au mai precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns