fbpx

Patronul unei mari firme de consultanță în domeniul fondurilor europene din Cluj are dosar la DNA

Patronul firmei RCG Consulting, ce are în portofoliu numeroase primării și societăți din Ardeal, s-a ales cu dosar penal la DNA Cluj pentru folosirea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Doru Nicolae Țiț a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii anticorupție.

DNA a emis un comunicat despre aceast dosar, în care sunt în total trei inculpați, însă nu a precizat numele acestora. CLUJUST a identificat pe rolul instanțelor din Cluj și Maramureș dosarele cu acordurile de recunoaștere a vinovăției, care trebuie confirmate de judecători. Astfel, la Tribunalul Cluj a fost trimis dosarul în care este inculpat Doru Nicolae Țiț, patron al societății RCG Centrul de Consultanta Nord Vest in Management si Achizitii SRL, cu nume ”de scenă” RCG Consulting Group.

Proiectele în legătură cu care au fost formulate acuzațiile și au fost stabilite pedepsele sunt:

  • proiectul POSDRU „Creşterea gradului de adaptabilitate pe piaţa muncii şomerilor şi persoanelor inactive din judeţul Bihor”
  • proiectul POSDRU „Proiect integrat de servicii pentru integrarea pe piaţa muncii a şomerilor şi persoanelor inactive din judeţul Cluj”
  • proiectul POSDRU „Dezvoltarea competenţelor profesionale pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii a 176 şomeri şi persoane inactive din judeţul Maramureş”

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a trei inculpați, persoane fizice, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (autorat și complicitate) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (comisă sub diferite forme).

În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2014-2015, în contextul derulării mai multor proiecte (privind consilierea, formarea și dezvoltarea profesională a capitalului uman) finanțate din fonduri nerambursabile, unul dintre inculpați (Doru Țiț – n.red), administrator al unei societăți comerciale beneficiară a proiectelor (Romapisan SRL – n.red), ar fi depus la autoritatea contractantă (Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) documente false, nereale ori inexacte (privind plata salariilor, cheltuielile cu închirierea vehiculelor și prestări servicii, materiale publicitare, dezvoltare site, etc.) fapt ce a avut ca urmare obținerea pe nedrept a sumei totale de 368.850 lei ce provine din bugetul Uniunii Europene.

În demersurile sale, inculpatul ar fi beneficiat de ajutorul celorlalte două persoane, care i-au pus la dispoziție o parte din documentele depuse la autoritatea contractantă.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a achitat în integralitate debitul menționat mai sus.

În prezența avocaților, cei trei inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

– 2 ani și 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

– 2 ani și 3 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 3 luni și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

– 1 an și 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalele Cluj și Maramureș.”, se arată în comunicatul DNA.

Dosarul lui Doru Țiț are termen în septembrie la Tribunalul Cluj. În schimb, dosarul în care este inculpat Aurel Poduț – responsabil cursuri de formare a fost deja decis la Tribunalul Maramurel:

Soluția pe scurt:

”S.P. nr.100/09.06.2020-In baza art. 485 al. 1 lit. a Cod procedura penala, admite acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat la data de 10 martie 2020, in dosar nr. 26/P/2020, intre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj si inculpatul Podut Aurel, si in consecinta :

Condamna pe inculpatul PODUT AUREL (..), pentru comiterea infractiunilor de :- complicitate la infractiunea prev.de art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 35 alin.1 Cod penal si art. 48 Cod penal, la pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare;

In temeiul art.67 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazuta la art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durata de 2 ani incepand cu data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 68 lit.b Cod penal

– fals in inscrisuri sub semnatura privata savarsita in legatura cu proiectul POSDRU Cresterea gradului de adaptabilitate pe piata muncii somerilor si persoanelor inactive din judetul Bihor prev.de art.322 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (13 acte materiale), la pedeapsa de 4 luni inchisoare.

– fals in inscrisuri sub semnatura privata savarsita in legatura cu proiectul POSDRU Proiect integrat de servicii pentru integrarea pe piata muncii a somerilor si persoanelor inactive din judetul Cluj prev.de art.322 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (14 acte materiale), la pedeapsa de 4 luni inchisoare.

– fals in inscrisuri sub semnatura privata savarsita in legatura cu proiectul POSDRU Dezvoltarea competentelor profesionale pentru facilitarea accesului pe piata muncii a 176 someri si persoane inactive din judetul Maramures prev.de art.322 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (16 acte materiale), la pedeapsa de 4 luni inchisoare.

In baza art. 39 alin. 1 lit. b, pedepsele cu inchisoare se contopesc urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an si 4 luni inchisoare, la care se adauga o treime din totalul celorlalte trei pedepse, respectiv 4 luni, precum si pedeapsa complementara, pedeapsa rezultanta fiind de 1 an si 8 luni inchisoare si 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazuta la art. 66 alin.1 lit. a si b Cod penal.In temeiul art. 91 si urmatoarele Cod penal dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.Durata termenului de supraveghere este de 2 ani stabilita in conformitate cu prevederile art. 92 alin.1 Cod penal, care se calculeaza de la data ramanerii definitive a hotararii.Conform art. 93 al. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul Podut Aurel este obligat sa respecte masuri de supraveghere:a. sa se prezinte la Serviciul de Proba?iune Maramures la datele fixate de acesta b. sa primeasca vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa c. sa anun?e, in prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depa?e?te 5 zile d. sa comunice schimbarea locului de munca e. sa comunice informa?ii ?i documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existen?a.In baza art. 93 al. 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de Serviciul de proba?iune de pe langa Tribunalul Maramures sau organizate in colaborare cu institu?ii din comunitate.In conformitate cu prevederile art. 93 al. 3 Cod penal, avand in vedere varsta si starea de sanatate a inculpatului Podut Aurel, in sarcina acestuia nu se va institui obligatia de a presta munca in folosul comunitatii.

Se atrage atentia inculpatului Podut Aurel cu privire la prevederile art. 96 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.In conditiile art. 65 alin.1 si 3 Cod penal, in cazul revocarii suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere fata de inculpatul Podut Aurel se va aplica si pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art. 66 alin.1 lit.a si b Cod penal, dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat.In baza art. 486 alin.2 Cod procedura penala, instanta lasa nesolutionata actiunea civila.In conformitate cu prev.art. 25 alin.3 Cod procedura penala, art. 487 raportat la art. 404 Cod procedura penala dispune desfiin?area totala a inscrisurilor falsificate aflate la dosarul cauzei, respectiv registrul de casa pentru zilele de 30.12.2014 si 28.01.2015, precum ?i dispozi?iile de plata intocmite fictiv mentionate in dispozitiv.

In temeiul art. 274 Cod procedura penala, obliga inculpatul sa plateasca suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din 9 iunie 2020.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns