Acasă » JURIDICE-LEGISLAȚIE » Parlamentarii au votat: Radarele doar pe autospeciale cu însemnele poliției rutiere și amplasate în locuri vizibile

Parlamentarii au votat: Radarele doar pe autospeciale cu însemnele poliției rutiere și amplasate în locuri vizibile

Parlamentarii au votat, astăzi, modificări la Codul Rutier, între care cea mai importată prevede ca radarele să fie utilizate doar pe autospeciale cu înscrisurile și însemnele poliției rutiere, de către polițiști în uniformă și să fie amplasate în locuri vizibile. Radarele de tip pistol pot fi folosite la maxim 10 metri de mașina de poliție.

Proiectul de Lege pentru modificarea articolului 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost votat în Camera Deputaților, care este cameră decizională. Senatorii au adoptat proiectul în 15 aprilie.

Proiectul, inițiat de 15 parlamentari PNL, a ajuns înapoi în Parlament după ce Curtea Constituțională a României declarat necontituțională forma inițială a legii de modificare pe motiv că radarele nu trebuie să fie presemnalizate. Această prevedere nu se mai regăsește în legea votată astăzi.

Prin Raportul comun al comisiei juridice, comisiei pentru transporturi și celei pentru industrii și servicii, au fost introduse două amendamente față de forma adoptată de Senat. Unul dintre ele se referă chiar la prevederea privind radarele și sună în felul următor:

„Art.109.- alin. (4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive, conform alin. (l) şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile.

Prin al doilea amendament, se elimină prevederea de la alineatul 6 – ”Pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.”

Legea a fost adoptată de Camera Deputatilor cu 186 voturi pentru, 21 contra și 6 abtineri. Urmează să fie trimisă președintelui României pentru promulgare.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns