fbpx

Motive inedite invocate de un inculpat pentru strămutare: numărul mare de părți vătămate și că nu e apărat precum magistrații

Să râdem un pic cu o cerere de strămutare. Inculpatul Traian Onuc, acuzat de înșelăciune cu apartamente, trimis în judecată acum 3 ani, a cerut Curții de Apel Cluj strămutarea dosarului de la Tribunalul Cluj. Cererea urmează să se judece. Motivele sunt de-a dreptul hilare: inculpatul invocă că el nu este apărat precum magistrații, existând riscul de acte de violență asupra lui, și că numărul mare de părţi vătămate crează o rezonanţă negativă în colectivitate.

Onuc mai invocă faptul că ziarele au scris prea mult despre dosarul lui: ”Încă de la începutul desfăşurării urmăririi penale a existat o presiune mediatică exagerată asupra cazului şi a persoanei mele îndeosebi. Astfel efectiv fiecare act de urmărire penală ce a avut loc şi totodată fiecare termen de judecată a făcut atât anterior cât şi ulterior obiectul dezbaterilor presei locale. Fiecare pas făcut in ancheta a apărut in ziare come.ntat in mod exagerat la adresa subsemnatului in sensul ca mereu s-a discutat ca si cum vinovăţia ar fl fost deja dovedită., iar instanţa urmând să mă execute. (…)

Datorită acestei mediatizări intense a dosarului s-a creat o atmosferă ostilă subsemnatului care a eondus la ameninţări şi violenţe care, deşi au fost aduse la cunoştinţa organelor in drept în urmă cu patru ani, au rămas in neluerare pe rolul Parchetului de pe lângă judecătoria Cluj­ Napoea. Arneninţările şi violenţele s-au repetat in tpată această perioadă fără ca organele judiciare să i-a vreo măsură.

Spre deosebire de magistraţi, care sunt apăraţi atât de lege cât şi de CSM, eu nu beneficiez de astfel de avantaje de aceea există riscul ca asupra mea să se repete actele de violenţă dacă acest proces se va destăşura in continuare in Cluj-Napoca.”, susține Onuc.

”Alt motiv de strămutare intemeiată pe tulburarea ordinii publice este reprezentat şi de numărul mare de părţi vătămate care in prezentul dosar este de 130 şi care crează o rezonanţă negativă în colectivitate.”, mai scrie în cererea de strămutare ce se judecă la Curtea de Apel Cluj.

De asemenea, inculpatul invocă ”suspiciunea rezonabilă cu privire la imparţialitatea judecătorilor Tribunalului Cluj” pe motiv, țineți-vă bine, că el are multe dosare pe rol.: ”Prin faptul că pe rolul Curţii de Apel Cluj se află un număr mare de dosare in care subsemnatul am calitatea de inculpat sau de pârât există o suspiciune rezonabilă eâ imparţialitaea judecătorilor este afectată. Astfel amintim că printr-o simplă verificare a portlului ECRIS doar pe rolul Tribunalului Cluj există peste 40 de dosare, fără sâ amintim cele existente pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sau a Curţii de Apel Cluj.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns