Judecătorul Lucian Ioan Gherman de la Curtea de Apel Alba Iulia arată în motivarea încheierii prin care a admis excepția lipsei calității de reprezentant pentru DSU că Raed Arafat este doar secretar de stat și că nu există dovadă că a fost numit șef al Departamentului pentru Situații de Urgență.
Extras din încheierea din 28 martie, citată de Luju.ro: „Procedand la evaluarea prioritatii exceptiilor de solutionat, conform prevederilor art. 248 Cod procedura civila, instanta urmeaza sa solutioneze cu prioritate exceptia lipsei calitatii de reprezentant al Departamentului pentru Situatii de Urgenta, invocata de catre reclamanta prin notele de sedinta depuse pentru termenul de judecata din data de 14.12.2021, la Curtea de Apel Bucuresti, aflate la filele 239-242 din dosarul Curtii de Apel Bucuresti.
Cu privire la aceasta exceptie, care a fost reiterata si in fata Curtii de Apel Alba Iulia, instanta constata ca paratul Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, care este reprezentat in cauza prin Departamentul pentru Situatii de Urgenta, a formulat precizari (filele 38-39 dosar).
Din actele depuse in probatiune rezulta ca dl. doctor Raed Arafat a fost numit in functia de secretar de stat in cadrul Ministerului Afacerilor Interne prin Decizia Primului-Ministru nr. 20/2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 79/29.01.2014.
Avand in vedere ca prin Ordinul M.A.I. nr. 155/2019 (ca si prin precedentele OMAI 38/2014, OMAI 160/2015, OMAI 149/2016) a fost reglementata coordonarea activitatii si delegarea unor competente din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiind precizate atributiile secretarilor de stat (art. 2 – art.5), inclusiv a celui ce coordoneaza Departamentul pentru Situatii de Urgenta (art.4), iar potrivit prevederilor art. I alin. 2 din OUG nr. 1/2014, D.S.U. este condus de un secretar de stat, seful departamentului, numit prin decizie a primului-ministru, Curtea constata ca prin Decizia Primului Ministru nr. 20/2014 invocata s-a facut dovada ca dl. doctor Raed Arafat detine doar calitatea de secretar de stat in cadrul M.A.I., fara ca la dosar sa existe un act administrativ care sa formalizeze punerea in executare a prevederilor art. I al. 2 din OUG nr. 1/2014, respectiv prin care secretarul de stat din cadrul M.A.I. sa fie numit ca sef al Departamentului pentru Situatii de Urgenta, avand in vedere ca detinerea calitatii de secretar de stat in cadrul M.A.I. este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru a face dovada calitatii de sef al Departamentului pentru Situatii de Urgenta.
In aceste conditii, tinand cont ca instanta a solicitat, in temeiul art. 82 Cod procedura civila, Departamentului pentru Situatii de Urgenta sa depuna inscris doveditor, iar Decizia primului-ministru nr. 20/2014 nu poate fi apreciata ca fiind suficienta pentru a dovedi, la acest moment, calitatea de sef al Departamentului pentru Situatii de Urgenta in persoana secretarului de stat in cadrul M.A.I., Raed Arafat, urmeaza ca exceptia lipsei calitatii de reprezentant pentru Departamentul pentru Situatii de Urgenta sa fie admisa, cu consecinta anularii actelor de procedura intocmite, respectiv a intampinarii si a notelor scrise depuse.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.





