Acasă » STUDENT LA DREPT » Lucrări interesante la sesiunea de comunicări științifice de la Drept ”Dimitrie Cantemir”. O tânără cântăreață printre autori

Lucrări interesante la sesiunea de comunicări științifice de la Drept ”Dimitrie Cantemir”. O tânără cântăreață printre autori

Prelevarea probelor biologice la minorii delincvenți, anularea actelor dezechilibrate încheiate în mod fraudulos în procedura insolvenţei sau criminalitatea internațională prin cryptocurrency sunt câteva dintre subiectele prezentate la Sesiunea de comunicări științifice ce a avut loc la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca în 11 mai. Printre autori s-a numărat și tânăra cântăreață Adela Todoran, studentă în anul I la drept.

Facultatea de Drept din Cluj-Napoca a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, în colaborare cu Asociaţia Ştiinţifică de Dreptul Proprietăţii Intelectuale,  Societatea Autorilor şi Editorilor Români de Opere Ştiinţifice – PERGAM şi Asociaţia Alumni Drept Cantemir Cluj, a organizat, în data de 11 mai 2018, Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice a studenţilor şi masteranzilor.

”Cercetarea ştiinţifică este importantă pentru orice student, masterand şi licenţiat în studii superioare. Cercetarea ştiințifică este un pas de pornire pentru orice tânăr care doreşte să-şi aprofundeze cunoştinţele într-un anumit domeniu sau subdomeniu de studii. Conferinţele, simpozioanele ştiinţifice, oferă tinerilor posibilitatea de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare, argumentare, analiza si sinteza, activitate creativă intelectuală si spiritul critic. ”, se arată în prezentarea evenimentului.

”Mă bucur să vă avem azi aici. În fiecare an ne străduim să o organizăm cât mai bine conferința națională a studenților și masteranzilor. Sperăm ca de la an la an să atragem tot mai mulți studenți spre această activitate, pentru că noi cadrele didactice considerăm că este o activitate foarte utilă, foarte interesantă pentru studenții și masteranzii noștri, în principal pentru cei care muncesc și susțin lucrări de valoare, dar și pentru cei care participă pentru ca-i asculta pe colegii lor și pentru a interveni cu eventuale comentarii. Eu zic că este o experiență care va conta mult în viitorul vostru. Este poate primul pas pentru o cercetare științifică pe care o veți face ca viitori juriști și este un exercițiu foarte bun pentru a vorbi în public. Apreciez foarte mult pe toți cei care sunt alături de noi. Eforturile celor care susțin lucrări vor fi răsplătite cu publicarea în revista facultății noastre, care apare anual.”, a spus în deschidere decanul Anca Georoceanu.

Lucrările au fost împărțite în două secțiuni: drept privat și drept public.

SECŢIUNEA I Sala 14 Matei Basarab

1. Andreia Ichim – Despre unele modificări ale Legii nr.215/2001
2. Călina- Viorela Taloș, Adela- Andreea Todoran, Ștefana- Alexandra Retișan- Statutul conducătorilor administrației publice în decizii ale Curții Constituționale a României
3. Bianca- Mădălina Neag – Proprietatea în dreptul civil
4. Lenuța- Denisa Cîrstean – Subiect activ: Bolnavul psihic
5. Cătălin- Constantin Moloce – Criminalitatea internațională prin cryptocurrency

SECŢIUNEA II Sala 6 Mircea Mureșan

1. Larisa Bobocea – Prelevarea probelor biologice la minorii delincvenți
2. Alexandru-Vlăduț Mureşan – Expertiza criminalistică. Expertiza informatică.
3. Maria Purdea – Art.318 1 Cod procedură penală-constituțional versus neconstituțional
4. Mihaela- Ioana Șipoș – Participanțiila judecată în prima instanță
5. Camelia- Monica Pintea- masterandă Universitatea Babeș- Bolyai, Procedura în fața Curții Constituționale a României
6. Vasilica- Larisa Pop- Protecţia software în dreptul proprietăţii intelectuale
7. Octavian Grad- Anularea actelor dezechilibrate, încheiate în mod fraudulos în procedura insolvenţei

Studenta Larisa Bobocea, din anul IV, care a avut prima prezentare la secțiunea de drept public a vorbit despre practica neunitară în ce privește prelevareaa de probe biologice de la minorii delicvenți, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. ”Problema este că legea a fost publicata in 2008, când era vechiul cod penal, in care erau pedepse pentru minori. După codul penal din 2014, aceste dispozitii nu se puteau aplica în cazul măsurilor educative”. Problema a făcut obiectul unui Recurs în interesul legii din 2016, iar Înalta Curte a decis că ”în cazul inculpaţilor minori sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri educative conform noului Cod penal, instanţa de judecată nu poate dispune prelevarea probelor biologice pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.”

Octavian Grad a prezentat două spețe foarte inyteresante în ce privește anularea actelor dezechilibrate, încheiate în mod fraudulos în procedura insolvenţei.

Discuții aprinse a generat lucrarea Denisei Cîrstean, care a vorbit despre bolnavul psihic ca subiect activ al unui raport de drept. Un alt subiect interesant și de foarte actualitate a fost cel abordat de Cătălin Moloce, care este și președintele asociației studențești AJNEP. Acesta a vorbit despre criminalitatea plătită pe internet în ”dark web”, prin monede virtuale, de tipul bitcoin. Studentul a arătat cum se pot comanda asasinate sau cum se pot cumpăra arme pe internet.

Din echipa de trei studente care au prezentat  Statutul conducătorilor administrației publice în decizii ale Curții Constituționale a României a făcut parte și Adela Todoran, solista trupei David & Six Martini Band, studentă în anul I la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina